Am mai scris despre acest subiect, numindu-l ba globalism, ba progresism, ba mișcarea „woke”. Acum, prima noutate este aceea că propun o denumire românească a acestui fenomen, de fapt, o traducere a denumirii engleze (woke = trezit), adică „trezirism”!
În continuare, acest text se bazează pe descrierea și comentarea a două elemente apărute recent: o conferință despre trezirism a unui american, respectiv un articol despre excesele trezirismului în domeniul muzicii simfonice, scris de un român care este profesor universitar în SUA.
Trezirismul, un război cultural împotriva Europei
Acesta a fost titlul conferinței susținute pe 30 martie 2023, în Parlamentul European, de către matematicianul american dr. James Lindsay. L-am ascultat cu atenție pe youtube și m-a convins în tot ce a spus. O puteți face și voi la: https://www.youtube.com/watch?v=OVZPYQS1dFA&t=37s. Iată o trecere în revistă a ideilor principale.
Dr. Lindsay a început prin a afirma că trezirismul este un marxism de tip nou. Primele semințe ale noului marxism au apărut în anii ʹ20, imediat după revoluția bolșevică rusă din 1917, când ideologii Stângii au devenit conștienți de falimentul marxismului clasic. Herbert Marcuse, care emigrase în SUA încă din 1934, a adunat în jurul lui, imediat după WW2, mai mulți adepți ai Școlii de la Frankfurt (marxiști, cu toții), care au devenit formatori de opinie în mai toate universitățile din SUA, ajungându-se treptat la situația teribilă de acum când, practic, trezirismul este ideologia de bază în mediul academic american. Marcuse a lansat ideea că clasa muncitoare nu mai poate fi baza revoluției și este momentul ca ea să fie abandonată, iar direcția de acțiune în revoluție trebuie să fie înspre Rasă, Sexualitate și Cultură (se subînțelege și Educație)! Deci revoluția pentru răsturnarea societății occidentale trebuie făcută desigur, dar e necesar să fie „trezite” trei grupuri minoritare: cei de altă rasă decât cea albă, cei cu alte preferințe sexuale decât cele ale majorității, respectiv cei care se consideră discriminați cultural. Adică să fie lămuriți toți aceștia cât de oprimați sunt ei și ce au de făcut ca să schimbe această situație. Și așa s-a dat marxismul de trei ori peste cap și s-a transformat în trezirism! Ca să fie mai limpede. Marxismul clasic propovăduia lupta de clasă, adică a celor săraci (clasa exploatată) împotriva celor bogați (clasa exploatatoare). Trezirismul (noul marxism) propovăduiește lupta minoritarilor împotriva majoritarilor! Iar de această dată nu mai e vorba despre obiective economice, ci de unele socio-culturale.
Dr. Lindsay demonstrează cum pot fi explicate diferitele curente ale trezirismului (Critical Race Theory, LGBT-Queer, Cancel Culture) prin termenii marxismului clasic: opresor-opresat. Din punctul de vedere al treziriștilor, opresorii sunt toți cei din rasa albă, toți cei care nu sunt „Queer” (adică ciudați din punct de vedere sexual), precum și toți cei care cred în patrimoniul cultural mondial, așa cum a crescut el, în mod natural, de-a lungul secolelor. Iar marea noutate este că noii marxiști îi abandonează total pe cei săraci, și îi atrag alături de ei pe șefii marilor corporații, avantajul major fiind că asta le mărește enorm forța de pătrundere și șansele de succes! În cazul culturii, de exemplu, treziriștii au pus de mult mâna pe „mijloacele de producție” (citește posturile TV, presa în general, editurile, teatrele, studiourile de film etc.). Așa au devenit capabili să controleze așa numita „cultură de masă”, promovată insistent în întreaga lume, o armă teribilă pentru prostirea marelui public. Pentru că doar așa, prin scăderea IQ-ului la nivel mondial, pot fi acceptate fără crâcnire aberațiile promovate de treziriști!
De notat că în SUA trezirismul este deja la putere în multe state (în primul rând, California, după cum bine se știe), iar actualul președinte este înconjurat de oameni care lucrează intens în acest scop. În Europa, se văd deja multe semne că trezirismul este pe punctul de a deveni, prin Uniunea Europeană, ideologia dominantă.
Mi-a plăcut o comparație sugestivă făcută de conferențiar, care va face, probabil, ușor de înțeles în ziua de azi acest nou marxism (sau marxism cultural cum i se mai spune): precum China a infectat întreaga lume cu virusul apărut la Wuham, tot așa treziriștii încearcă să infecteze cu virusul marxist civilizația occidentală, din interior, începând din America! Este trist că acest lucru se întâmplă tocmai pentru că societatea de tip occidental este tolerantă, permisivă, încercând să ofere șanse tuturor. Treziriștii profită de asta pentru a-și promova virusul, care-și propune în mod deschis să distrugă această societate din interior.
În final, dr. Lindsay concluzionează că ceea ce a făcut el în această conferință a fost doar să numească inamicul, pentru a putea fi contracarat. Crede că Europa este în mare pericol! Mai spune că ar fi o greșeală să ne mulțumim a reacționa la cerințele crescânde ale trezirismului. E nevoie de o tactică bine pusă la punct. Totul începe cu recunoașterea pericolului. Și aici dr. Lindsay citează un proverb polonez: ”Nu încerca să vindeci de o boală pe care n-o înțelegi”. Și cred că în mod intenționat a citat un proverb polonez, pentru că Polonia este acum (sper să rămână și după alegerile parlamentare din acest an) statul european care se opune cel mai vehement exceselor treziriste!
Desfigurarea treziristă a muzicii clasice
Poate că ideile de mai sus ale conferințe despre trezirism vi s-au părut prea generale. Să trecem atunci la lucruri mult mai concrete. Un articol (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/bastardizarea-lui-beethoven-si-a-rasismula-muzicii-clasice-europene–354879.html) semnat de Constantin Crânganu, profesor de geofizică și hidrogeologie la City University of New York, semnalează o serie de excese treziriste în domeniul muzicii clasice, din care, în continuare, voi alege doar câteva. Dar întregul articol merită citit.
În septembrie 2020, revista Vox le explica cititorilor săi că „Simfonia a V-a a fost mult timp populară printre cei aflați la putere, în special printre bărbații albi și bogați care l-au îmbrățișat pe Beethoven și i-au transformat simfonia într-un simbol al superiorității și importanței lor”. Profesorul Philip Ewell (Hunter College, New York) este și mai ferm. El decide că toți cei care nu sunt de aceeași părere cu el sunt rasiști. Iar el crede că Beethoven nu este decât un alt bărbat alb supra-promovat și un compozitor puțin deasupra mediei. Prof. Crânganu îl citează pe prof. Ewell: „În teoria muzicii, capodoperă se aplică în general compozițiilor realizate de bărbați albi. Dar Simfonia a IX-a a lui Beethoven nu este o capodoperă mai mult decât «12 Little Spells» a Esperanzei Spalding” (o muziciană de culoare). Mai e ceva de comentat?
Ca să rămânem la Beethoven, în februarie 2022, compania Heartbeat Opera a prezentat o versiune a operei „Fidelio” în cadrul Muzeului Metropolitan de Artă (MET) din New York. În această versiune, subiectul nu mai este încercarea unei nobile soții din Sevilla (Leonore), deghizată într-un gardian (Fidelio), de a-și elibera soțul încarcerat pe nedrept într-o fortăreață spaniolă din sec. al XVIII-lea. Iată cum descrie prof. Crânganu noul subiect: Soțul încarcerat este un activist BLM care scrie o teză de doctorat despre al 13-lea Amendament al Constituției americane (cel care a abolit sclavia) și investighează corupția justiției aplicate persoanelor de culoare. „Corupții” răi sunt reprezentați de directorul închisorii, care îl citează pe fostul președinte Donald Trump îndemnându-și suporterii cu „stand back and stand by”, în timp ce pregătește omorârea activistului BLM. Soția lui, nereușind să angajeze avocați probono, se deghizează într-o femeie ofițer de corecție și pătrunde în închisoarea de maximă siguranță unde soțul ei este încarcerat, cu intenția de a-l elibera. Dialogurile originale, în germană, au fost înlocuite cu manifeste agitatorice în engleză! Este, de fapt, altă operă!
Pentru a descrie alt act de vandalism cultural, preiau integral textul prof. Crânganu. Pe 7 aprilie 2022, Orchestra Simfonică din Baltimore a prezentat o variantă modificată a Simfoniei a IX-a. Dirijoarea Marin Alsop a decis că muzică lui Beethoven, așa cum a fost scrisă ea între 1822-1824, trebuie „adaptată” (corcită, adică), pentru a fi sincronă cu ideologia woke și mișcarea BLM. Pentru asta a intercalat trei minute cu răpăială de tobe africane între prima și a doua parte, iar între a doua și a treia mișcare, a introdus un ansamblu de jazz. După care, într-un interviu acordat cu ocazia premierei, a mărturisit cu candoare de ce a procedat așa: „Pentru că eu cred că așa a gândit Beethoven”. Tot atunci „Oda bucuriei”, care deschide apoteotic partea finală a Simfoniei a IX-a, a fost pur și simplu înlocuită cu producția unui rapper din Baltimore, numit Wordsmith.
Cum trezirismul e foarte activ și în alte domenii artistice, s-a ajuns, de exemplu, la o situație aparent fantastică, petrecută în Brooklyn, descrisă tot de prof. Crânganu. În timpul unei piese de teatru jucate la Brooklyn Academy of Music în vara 2021 și lăudată de două ori în The New York Times, actorii negri au cerut spectatorilor albi să părăsească teatrul înainte de terminarea piesei pentru ca spectatorii de culoare să poată experimenta nederanjați solidaritatea lor rasială. Ceea ce s-a și întâmplat! Eu zic că bine le-au făcut albilor. Să se învețe minte să mai meargă la astfel de producții!
Concluzii
În cele de mai sus, am propus o denumire românească, aceea de „trezirism”, pentru curentul numit în America „woke”. Apoi, am sintetizat o interesantă conferință în care un profesor american a demonstrat că trezirismul este un marxism reinventat. În final, am spicuit dintr-un articol al prof. american Constantin Crânganu câteva excese teribile ale trezirismului în domeniul muzicii clasice. Senzația e că ce e mai rău abia vine!
Stimați compatrioți, ce-ați zice dacă ar apărea un film Netflix (docu-drama, cum se zice) în care Horia, Cloșca și Crișan să fie interpretați de persoane de culoare? O poză sugestivă despre o asemenea bazaconie (întru totul posibilă), apărută pe Internet, e atașată. Poate așa înțelegeți ce înseamnă trezirismul.
Ca să încheiem, totuși, într-o cheie optimistă, amintesc foarte recenta decizie a Curții Supreme a SUA, care a hotărât că discriminarea pozitivă în favoarea persoanelor de culoare, care a luat avânt în ultima vreme la admiterea în universitățile americane, este incorectă și trebuie să înceteze (https://www.hotnews.ro/stiri-international-26366562-sua-curtea-suprema-pune-capat-discriminarii-pozitive-universitatile-americane.htm). Spre surprinderea mea, presa română a privit cu mari reticențe această decizie, absolut corectă. Am senzația că ziariștii noștri chiar nu înțeleg nimic și doar copiază precum papagalii ce scriu anumite trusturi de presă treziriste din Occident. Probabil că se vor trezi doar atunci când vor fi chiar ei personal loviți de … trezirism. Dar atunci va fi prea târziu!
Marius Bazu Weblog 