Supărări peneliste

martie 14, 2021

Am văzut recent că Emil Boc este supărat pe conducerea centrală a PNL care, în cadrul negocierilor din coaliție, a acceptat numirea unui prefect UDMR în județul Cluj (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/emil-boc-ataca-dur-conducerea-pnl-am-adus-cele-mai-multe-voturi-si-am-fost-pur-si-simplu-umiliti-e-o-sfidare-fara-precedent-1462386?fbclid=IwAR1OUin3-yEMqCpBpggcuaUSXGs10wrgN_cyb92KrlZxtoQNhsGkrBIc3qk). Extrem de indignat, dl. Boc consideră că organizația PNL Cluj, ”care aduce cele mai multe voturi, pur și simplu a fost umilită”. Cum e vorba despre principalul partid de guvernământ, subiectul e de interes public, așa că îmi permit să expun un punct de vedere.

Îmi aduc aminte că după alegerile parlamentare, atunci când rezultatul PNL s-a dovedit a fi mult sub așteptări (determinând, de altfel, formarea unei coaliții cu USRPLUS și UDMR), au existat o serie de critici ale conducerii centrale la adresa unora dintre organizațiile PNL, care nu au mai ”tras” la parlamentare așa cum o făcuseră la locale. Adică, văzute ”cu sacii în căruță”, ar fi ”lăsat-o mai moale”. Așa să fi fost? mi-am zis. Și mi-am dat seama imediat că există o modalitate extrem de simplă și incontestabilă de a afla adevărul: compararea rezultatelor obținute în diferitele județe la cele două rânduri de alegeri. Cum, din motive obiective (pandemia), alegerile parlamentare s-au desfășurat la doar 2 luni și 9 zile de cele locale (27 septembrie, respectiv 6 decembrie), e clar că existența unor mari diferențe între rezultate pot să apară în special din cauza unui efort diferit depus de organizația locală în chestiune, chiar dacă în calcul se poate lua și erodarea la guvernare a PNL într-o perioadă dificilă, cu pandemia în expansiune.

În tabelul 1 am comparat rezultatele obținute de 6 organizații PNL din Transilvania la alegerile locale luând în considerare votul pentru consiliul județean, considerat ca vot politic, adică cel mai puțin influențat de persoanele votate (https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24313126-rezultate-alegeri-lcoale-2020-harta-judete-resedinta-consiliu-judetean-consiliu-local.htm) vs. rezultatele la alegerile parlamentare – votul pentru Camera deputaților (https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24465232-rezultate-alegeri-parlamentare-2020-judete-harta-camera-deputatilor-senat-psd-castiga-pnl-usr-aur.htm). De notat că am ales județe în care PNL a obținut cel puțin 30% la alegerile locale.

Tabelul 1 Comparație între procentajele obținute de 6 organizații PNL din Transilvania la alegerile locale vs. alegerile parlamentare

JudețClujAradBihorBistritaSibiuMaramures
Locale (%)46,548,156,833,446,531,9
Parlamentare (%)32,4427,1932,431,1541,6627,32
Scădere-30%-43,5%-43%-6,7%-10,4%-14,4%

Ce se observă? În primul rând, în toate cele 6 județe, PNL a obținut mai puțin la parlamentare decât la locale. Dar e o mare deosebire între a avea o scădere de 6,7…14,4% (Bistrița, Sibiu Maramureș) și una de 30…43,5% (Cluj, Arad, Bihor). Sigur, s-o fi erodat și PNL între cele două rânduri de alegeri, dar la Bistrița scăderea e doar de 6,7%. Deci acolo unde s-a vrut, erodarea a fost mică! Nici măcar nu se poate invoca faptul că județele cu cele mai mari scăderi sunt cele care avuseseră cele mai mari procentaje la locale, pentru că, de exemplu, Clujul și Sibiul au obținut la locale exact același procentaj, 46,5%, iar la parlamentare Sibiul a scăzut cu doar 10,4%, în timp ce Clujul, cu 30%. Chiar Clujul dlui Boc! Să fie doar o întâmplare? Și atunci de ce strigă atât de tare acum Emil Boc?

Ca să ne convingem că sunt și alte organizații județene ale PNL care au mers ”cu frâna de mână pusă” la parlamentare, să vedem care e situația în restul țării. Am comparat în tabelul 2 votul pentru PNL în județe din Moldova și Muntenia, selectând exclusiv județe în care PNL a obținut cel puțin 35% la alegerile locale.

Tabelul 2 Comparație între procentajele obținute de 6 organizații PNL din Moldova și Muntenia la alegerile locale vs. alegerile parlamentare

JudețIașiVranceaIlfovConstanțaTeleormanGiurgiu
Locale (%)37,933546,23642,350,4
Parlamentare (%)24,534,2130,8326,1738,246,6
Scădere-35,4%-2,3%-33,3%-27,3%-9,7%-3,8%

Situația celor două județe selectate din Moldova este limpede: Vrancea a tras tare la parlamentare și a obținut aproape cât la locale (deci se poate!), diferența fiind de doar 2,3%, în timp ce Iașiul … a fost mai molcom și a avut o scădere de 35,4%! Să ne amintim că Vrancea era considerat până la aceste alegeri un județ ”roșu”, în timp ce la Iași, PNL îl racolase chiar pe fostul primar PSD, deci se presupune că organizația locală pesedistă era substanțial slăbită. Și totuși, cei din Vrancea au bătut toate recordurile!

În Muntenia, aceeași situație. A fost posibil ca Giurgiu și Teleorman să aibă scăderi de 3,8…9,7%, în timp ce Ilfov și Constanța raportează cifre mult mai slabe: scăderi cu 27,3…33,3%! Foarte ciudat!

Ca să concluzionăm, nu cumva de fapt cel supărat pe unii lideri colegi în urma parlamentarelor (care au determinat în mod direct forța PNL în negocierile din coaliție) ar trebui să fie Ludovic Orban, nu Emil Boc? Nici nu mai discut de acel moment din ianuarie când alți lideri ai PNL i-au cerut demisia lui Orban (https://www.mediafax.ro/politic/rares-bogdan-si-robert-sighiartau-cer-demisia-lui-orban-cine-se-afla-pe-lista-reformistilor-19871450), pentru că mi-e teamă că ajungem la alte organizații județene PNL care au avut viteze diferite la parlamentare față de locale.

Poate că dacă organizația PNL de Cluj și altele ar fi obținut la parlamentare un rezultat mai apropiat de cel de la locale (era posibil, s-a întâmplat în județe alăturate!), PNL nu ar mai fi fost nevoit să facă coaliție cu UDMR.

Deci cine trebuie să fie supărat pe cine?

Ultimul an din primul mandat al lui Trump

ianuarie 14, 2021

PREAMBUL Am constatat că românii din America sunt în proporție covârșitoare pro-Trump, în timp ce, dimpotrivă, românii din țară nu știu mai deloc ce a însemnat mandatul lui Trump și sunt prizonieri ai relatărilor puternic polarizate anti-Trump ale presei române. Textul care urmează, în care am strâns ce am aflat despre cele întâmplate în America, de la presa liberă (câtă mai e) sau de la românii de acolo, le oferă celor de bună credință posibilitatea de a se informa, dacă doresc. Dacă nu, să rămână cu informațiile ”mestecate gata” de presa noastră!

La începutul anului 2020, Donald Trump se pregătea pentru o realegere ușoară, fără probleme. Cei trei ani la Casa Albă însemnaseră multe succes, atât pe plan intern, cât și extern. Nu sunt vorbe în vânt, ci bazate pe sondajul Gallup din februarie 2020, care arăta că Președintele a crescut la 49% acceptare de către americani, față de 45% în ianuarie (în condițiile în care același sondaj constata că mass media americane îi sunt defavorabile în proporție de 92%)! Și asta pentru că economia mergea foarte bine (condițiile economice din SUA sunt considerate excelente sau bune de 63% dintre americani!) Iar Gallup nu este deloc un institut de sondare favorabil lui Trump. Cifrele pot fi verificate aici: https://www.g4media.ro/sondaje-cum-a-crescut-cota-de-popularitate-a-lui-trump-esecul-democratilor-de-a-l-demite-si-cifrele-excelente-ale-economiei-sua.html.

Democrații nu aveau un candidat serios. Republicanii știau deja că Trump va candida din nou, în timp ce la ei abia începeau ”primarele”, cu Bernie Sanders în ”poll position” (mai ales că fusese ”șuntat” în mod mizerabil cu 4 ani în urmă de Hillary Clinton) și Joe Biden, considerat ”mână moartă”, fără mari șanse. O alegere a lui Sanders drept candidat ar fi însemnat înfrângere sigură pentru Democrați, din cauza platformei sale de stânga extremă, care nu avea cum să fie acceptată de toți votanții Democrați.

Strategii democrați erau disperați. Alți patru ani cu Trump la Casa Albă, în plus, cu perspectiva pierderii majorității la Camera Reprezentanților, ar fi însemnat îngroparea proiectului lor, ”Marea Resetare”, pregătit de cei 8 ani de administrație Obama. Care nu era doar proiectul lor, ci al unei importante părți a lumii influente: Uniunea Europeană, Canada, ba chiar și China (Rusia putea fi și ea atrasă, eventual). Și atunci, toate aceste puternice forțe mondiale puteau ele să stea cu brațele în sân? Și nu au stat!

Mai întâi, imediat după instalarea lui Trump, din ianuarie 2016, au fost lansate acuzațiile privind intervenția Rusiei în fraudarea alegerilor americane în favoarea celui ales. Presa a rostogolit cu nesaț aceste acuzații, menite să lipească de imaginea lui Trump o colaborare ascunsă cu Țarul Putin. Se înființează chiar o comisie de anchetă care ar fi trebuit să demonstreze implicarea Rusiei în alegeri. Din păcate pentru Democrați, raportul comisiei este total dezamăgitor: nimic concret! 

Echipa lui Trump a încercat să contraatace prin demonstrarea corupției familiei Biden, în special a fiului Hunter, în perioada în care Biden era vicepreședintele lui Obama. Deși dovezile par să fie copleșitoare, presa nu preia nimic, iar FBI are mari rețineri în a întreprinde ceva. Și nici nu întreprinde, chiar până la sfârșitul lui 2020…

Mai mult, totul se întoarce împotriva lui Trump. Discuția lui telefonică cu președintele Ucrainei în care solicita reluarea cercetărilor privind faptele de corupție ale lui Hunter Biden (cercetări oprite pe când tatăl lui Hunter era vicepreședintele lui Obama) devine publică și presa mondială se concentrează pe intervenția lui Trump în favoarea aflării adevărului, nu pe corupția familiei Biden. Ca să nu mai vorbim despre desecretizarea neautorizată a unor convorbiri la nivel foarte înalt. Făcută oare de cine?  

Se ajunge astfel la încă o lovitură democrată, pregătită îndelung și lansată în decembrie 2019: încercarea de demitere a lui Trump de către Democrați, motivul fiind discuția cu președintele Ucrainei. Democrații speră să-i diminueze popularitatea lui Trump. Încercare nereușită, pentru că în ianuarie 2020 Senatul respinge ”impeachment”-ul, iar drept efect, Trump pare imbatabil, ba chiar în creștere în sondaje (după cum am văzut mai sus).

Ei și atunci, cum-necum (nu discutăm asta aici), pandemia indusă de noul coronavirus începe din China și lovește cel mai rău taman în SUA! Probabil, doar o coincidență fericită pentru Democrați. Pe de altă parte, pandemia e o amenințare serioasă: duce la închiderea economiei în aproape toate statele americane, iar avansul lui Trump se diminuează. În plus, rău sfătuit, Președintele adoptă o atitudine greșită, după părerea mea, de negare a pandemiei, de nepurtare a măștii etc. El bănuiește că pandemia nu a apărut chiar din întâmplare, dar răspunsul lui este inadecvat. Refuză impunerea măsurilor de protecție, lucru care îi va fi imputat atunci când numărul deceselor ajunge la cifre impresionante. Atunci Președintele se repliază, dar este deja prea târziu: a pierdut puncte importante!  

Între timp, Biden începe să fie împins puternic de la spate spre poziția de candidat democrat. Sanders pierde (iarăși) nominalizarea. Dar Biden e slab, pare complet depășit și face gafe enorme. Chiar dacă Trump are mari probleme în gestionarea pandemiei, populația continuă să îl susțină, suficient pentru a fi reales. E nevoie de încă o lovitură de imagine pentru a-l doborî!

Și atunci, apare iarăși un eveniment favorabil campaniei democrate: un interlop de culoare este arestat în mod brutal de poliție, este omorât, iar toată operațiunea este filmată (ce întâmplare!). Poliția în cauză e blamată de întreaga lume! Prilej de luni întregi (7 la număr!) în care violențe stradale ale BLM și Antifa au pricinuit pagube însemnate în multe orașe americane, coincidență, în special în statele cu guvernatori democrați. Trump încearcă să restabilească ordinea, amenință chiar să trimită Garda Națională, pentru că guvernatorii democrați sunt foarte timizi în pedepsirea vinovaților și potolirea jafurilor (da, multe magazine au fost pur și simplu jefuite, fără ca cei vinovați să plătească pentru asta). Sunt și 700 de polițiști răniți, ba chiar cel puțin 23 de victime. Presa americană și cea mondială relatează despre aceste distrugeri, dar tonul e blând, de scuză pentru că, vezi Doamne, oamenii au fost oripilați de atitudinea poliției față de interlopul de culoare. Vedetele de cinema se întrec în a mângâia pe creștet BLM și Antifa. În mai multe țări, chiar și acum, după aproape un an de la evenimentul declanșator, înaintea partidelor sportive se țin OBLIGATORIU momente de reculegere…. Să vă aduceți aminte de bilanțul celor 7 luni de evenimente și de aceste atitudini când vom ajunge la descrierea celor din ianuarie 2021, de la Capitoliu!

Purtat de valul răzbunării interlopului de culoare, Biden face câteva gesturi penibile (se duce la înmormântarea ”eroului”), dar utile electoral și încearcă să prindă avânt cățărându-se pe nenorocirea unui om. Și lucrurile încep, se pare, să se miște în favoarea sa. Sau cel puțin așa încearcă să ne convingă sondajele de opinie, care din acel moment îi sunt din ce în ce mai favorabile. Din păcate, e greu să știm adevărul, pentru că toate marile case de sondaje sunt controlate tot de Democrați (și în 2016 părea că Hillary va câștiga la mare distanță; n-a fost așa). Oricum cifrele foarte umflate, de la sfârșitul lui octombrie, în favoarea lui Biden au fost puternic infirmate de votul din 3 noiembrie.

Vin alegerile! Trump este avertizat, probabil, de experți că voturile prin corespondență vor fi folosite de Democrați pentru a truca alegerile. Încearcă să se opună, nu reușește. Presa îi este total potrivnică, cum a fost timp de 4 ani! Ziua alegerilor e ciudată, sunt multe de spus, dar nu aici. Oricum, din câștigător detașat în statele cheie (”swing states”), Trump devine peste noapte (la propriu) perdant. Chiar dacă ”marele val democrat”, mult trâmbițat de presă, nici vorbă să se întâmple (la alegerile parțiale de senatori și deputați se observă de fapt un mare echilibru, ba chiar o victorie a Republicanilor), la prezidențiale se forțează cu disperare victoria lui Biden.

De fapt, nici măcar nu se terminase numărarea voturilor peste tot când presa americană (ziare, TV, radio), urmată neabătut de cea europeană (România, inclusiv), începe să-l numească pe Biden ”președintele ales”! Mai mult, șefii de state (inclusiv al nostru) încep să-l felicite pentru alegere. Halucinant! Cred că e pentru prima dată în istorie când un președinte este declarat câștigător de .. presă! Care pare a fi astăzi prima putere, nu a patra.

Echipa Trump intentează proces după proces în statele cheie, având probe zdrobitoare că alegerile au fost fraudate (iarăși, nu e locul aici pentru a descrie probele). Dar stupoare! TOATE procesele sunt respinse pe vicii de procedură, FĂRĂ CA ÎN VREUN PROCES SĂ SE POATĂ PREZENTA PROBE! Iarăși, premieră mondială. Justiția americană a ”înfrânt”!

Mai rămânea o singură speranță: ședința de validare a voturilor din statele americane, pe 6 ianuarie, în Congresul reunit, sub conducerea președintelui Senatului, adică vicepreședintele Mike Pence. Republicanii sperau că Pence va ține cont de faptul că Justiția practic a refuzat să se pronunțe asupra corectitudinii alegerilor și va propune formarea unei comisii parlamentare de anchetă care să dea un verdict până pe 20 ianuarie. În fața acestei comisii s-ar fi putut prezenta probele, care există în număr enorm, dar n-au putut fi văzute de judecători. Practic, ședința Congresului din 6 ianuarie devenea decisivă! Așa că mulți dintre susținătorii lui Trump au străbătut întreaga țară și s-au adunat în fața Congresului. Aici intervine a doua eroare majoră a lui Trump (vă amintiți, prima a fost cu abordarea inițială a pandemiei): nu s-a gândit că mulțimea va intra în Congres. Era o clădire foarte bine păzită, nu-i așa? Și totuși! În momentul în care s-a aflat că Pence face jocul democraților, un val de mânie a străbătut mulțimea. Iar porțile Congresului s-au deschis ca prin minune și un val mare de manifestanți a pătruns înăuntru. Abia atunci Trump (care îndemnase mulțimea doar să vină în fața Capitoliului, nicidecum să intre înăuntru; iată dovada aici: https://tribuna.us/nu-donald-trump-nu-a-instigat-la-insurectie/) a înțeles pericolul și a postat mesaje pe Twiter în care încerca să oprească mulțimea. Prea târziu! Șefii Twiter îi blocaseră deja contul! De fapt, Trump a căzut în capcana întinsă de Democrați cu sprijinul Big Tech (companiile de mare tehnologie)!

Situație comică: Biden (aflat, de altfel, la sute de km de Washington) îi cerea lui Trump să oprească mulțimea, iar Președintele nu avea cum să o facă pentru că șefii Big Tech îl scoseseră din Internet! Din păcate, au fost victime omenești, inclusiv o femeie (fost ofițer) împușcată la intrare! Va deveni și ea un erou, precum interlopul din primăvara trecută? Nici vorbă! Între timp, manifestanții habar n-aveau că presa mondială îi acuza că au dat o lovitură de stat și se plimbau prin Capitoliu: se pozau la diferite birouri, mai șterpeleau câte ceva. Nici vorbă să se țină de ”lovitura de stat”. În fine, au fost evacuați și ședința Congresului s-a reluat! Cei care puseseră totul la cale puteau fi mulțumiți: misiune îndeplinită! Trump, pus la zidul infamiei de opinia publică mondială! Este scos din toate rețelele sociale, se cere destituirea lui. Cu câteva zile înainte de instalarea noului Președinte. Și de ce? Pentru că ar fi încurajat o lovitură de stat! Care lovitură de stat? Sa fim serioși! Și totuși, Democrații își doresc cu ardoare suspendarea doar pentru a-l împiedica pe Trump să mai candideze în 2024. Frica e mare de tot!

Cât privește suspendarea lui Trump de pe rețelele sociale, după primele momente de uluială, în care se auzeau doar vocile celor care aprobau această măsură incredibilă, absolut necompatibilă cu spiritul Internetului, o măsură caracteristică mai degrabă conducătorilor din Coreea de Nord, China sau Rusia, au început să apară mesaje de dezaprobare de la voci puternice și bine informate. Alexandr Navalnîi, oponentul cel mai puternic al lui Putin, salvat la limită dintr-o tentativă de lichidare, a spus că măsurile i se par nedemocratice, iar justificările mincinoase. El, Navalnîi, a primit zeci de mesaje de amenințare cu moartea și nimeni nu a suspendat conturile expeditorilor! Iată linkul: https://www.g4media.ro/navalnii-despre-interzicerea-lui-donald-trump-pe-twitter-un-act-de-cenzura-inacceptabil-bazat-pe-emotii-si-preferinte-politice-personale.html

La fel, Elon Musk, poate întreprinzătorul american cel mai de succes din ultima vreme, devenit inclusiv constructor de rachete spațiale, și-a exprimat surprinderea că o asemenea măsură a fost posibilă. De altfel, el a anunțat deja că își mută afacerile din California democrată, care nu îi mai oferă un cadru adecvat, în Texasul republican (și, mai nou, poate chiar secesionist; să sperăm că sunt doar vorbe…).

Aici ne aflăm. Să recapitulăm! Un președinte american este ales în 2016, pe un val popular fără precedent, nu doar în ciuda presei americane și a marilor miliardari, IT-isti și de altă natură, dar și a altor state interesate să se continue multiglobalizarea. Apoi, nu doar că rezistă la conducerea SUA timp de 4 ani, cu toate piedicile de tot felul care i-au fost puse pe parcurs, ci chiar reușește să dirijeze un proces de revenire a țării pe plan intern și extern, cu succese care îi cresc aprecierile pozitive din partea populației. Disperați de succesele din primii 3 ani, oponenții lui Trump apasă pe accelerație. Apare pandemia, cu răspunsul șovăielnic găsit de Trump, apoi evenimentul declanșator al protestelor BLM și Antifa, care răscolesc întreaga țară timp de luni întregi. În fine, se apropie alegerile. Deși sondajele (trucate, ca și în 2016) prevestesc o mare victorie democrată, realitatea e diferită. Așa că oponenții (care cunosc adevăratele sondaje) pregătesc frauda electorală: se mizează enorm pe voturile prin corespondență (pandemia, vezi Doamne!), dar și pe mașinile de vot (se pare, ghidate din străinătate). Cum, necum, democrații reușesc să obțină victoria lui Biden.

Cât o fi de corectă această victorie? Iată o dovadă indirectă că nu a prea fost. Institutul Gallup (tot el, săracul) organizează anual un sondaj pentru a găsi personalitatea cea mai admirată în America. În ultimii 12 ani (da, chiar așa!), la bărbați a câștigat Barack Obama. Culmea, pe 29 decembrie 2020 s-a anunțat câștigătorul pe anul 2020. El este … Donald Trump, cu 39% din voturi, urmat de Barack Obama cu 15% și Joe Biden, cu 6%, Deci chiar dacă adunăm procentajele lui Obama și Biden, tot nu ajungem la cel al lui Trump. Ce ne spune asta oare? Iată linkul la articolul care anunță acest rezultat: https://edition.cnn.com/2020/12/29/politics/donald-trump-michelle-obama-most-admired-2020-trnd/index.html   

Voi ce părere aveți?

Despre vaccinul împotriva Covid-19

ianuarie 6, 2021

Un vaccin are rolul de a pregăti în avans organismul pentru lupta cu un virus. Astfel, vaccinul stimulează apariția în organism a anticorpilor, care vor fi gata de luptă atunci când virusul ajunge in organism. Dar cum să stimulezi apariția anticorpilor? De regulă, metoda clasică folosită la vaccinare este introducerea în organism a unei forme atenuate a virusului, ca să zicem așa, ”fără mâini și picioare”, ceea ce-l face incapabil să producă boala. Dar prezența lui, chiar așa invalid cum este, determină organismul să producă anticorpii necesari pentru lichidarea virusului, care rămân în organism și sunt pregătiți să anihileze virusul la o eventuală contaminare.

SARS-COV-19 este un coronavirus, având are o caracteristică specială față de alți viruși: e îmbrăcat într-o costum ca de cosmonaut prevăzut cu țepi, fabricat dintr-o proteină țepușă (”spike”), care nu conține nimic nociv pentru organism, dar, cu ajutorul țepilor, permite ”agățarea” virusului de celulele organismului. Fără acest costum, coronavirusul devine total inactiv, am putea spune că moare, deși nu e corect, el nefiind de fapt viu.

Tocmai pentru că există acest costum al coronavirusului, pentru SARS-COV-19 s-au dezvoltat două tipuri de vaccinuri: a) vaccinul clasic, descris mai sus (dezvoltat de Oxford-AstraZeneca) și b) vaccinul de tip ARNm (dezvoltat de BioNTech/Pfizer și de Moderna).

Vaccinul de tip ARNm (acid ribonucleic mesager) a fost creat în 2011, special pentru un virus de tip coronavirus (nu cel de acum, care produce Covid-19) și acționează după cum urmează. Vaccinul introduce în organism nu bucăți din virusul propriu-zis (precum vaccinul clasic), ci doar mesajul (adică un cod ARN, de aici denimirea de ”mesager”) care determină fabricarea în organism a proteinei țepușă din care este făcut costumul ce îmbracă virusul. Odată proteina țepușă fabricată de celulele organismului din zona vaccinată, intră în acțiune sistemul imunitar, care produce anticorpi împotriva acestei proteine țepușă.  Atunci când, ulterior, virusul îmbrăcat cu costumul din proteină țepușă atacă organismul, găsește deja în organism, gata formați, anticorpii care distrug imediat costumul, iar virusul aflat în el ”moare”. O soluție inteligentă care evită introducerea în organism a virusului, fie și sub o formă atenuată, incapabil să producă boala, ca la vaccinul clasic.

Iată de ce vaccinul de tip ARNm nu este deloc afectat de o eventuală modificare a virusului însuși, dar ar putea fi afectat de o modificare a codului după care se fabrică acel costum din proteină țepușă. Acest aspect este în studiu, din câte am înțeles.

Am povestit cu cuvintele mele, cât mai simplu, ce am înțeles din spusele specialiștilor. Îmi cer scuze pentru eventualele inadvertențe, dar cred că ideea generală e corectă!

”Binele maxim posibil”, nu ”răul cel mai mic”!

ianuarie 3, 2021

Într-o viață de om ai parte de multe momente dificile în care trebuie să faci o alegere deși nicio soluție nu te satisface pe deplin. Pentru acele momente, există în limba română o expresie care, după părerea mea, nu e deloc potrivită: să alegi ”răul cel mai mic”! Nu sunt de acord! O astfel de exprimare, profund pesimistă, nu face decât să-ți îngreuneze alegerea. Corect este să spui: voi alege ”binele maxim posibil”, în ideea că binele nu se poate realiza dintr-o dată, ci doar pas cu pas. Astăzi, unul mic, mâine, unul mai mare, chiar dacă între timp se întâmplă să faci, nu prin alegerea ta, ci din cauza altora, niște pași înapoi. Dar atunci când poți alege, să o faci gândindu-te la ce aduce bun, nu rău, alegerea ta!

O introducere cam lungă, dar necesară pentru cele ce urmează: o prezentare a modului în care eu am votat la alegerile politice pe care noi, cu toții, le-am avut de făcut în ultimii 31 de ani. Voi insista pe cazurile în care am fost nevoit să aplic principiul menționat în titlu, precum și raționamentul făcut atunci, de tipul ”binele maxim posibil”. De fapt, acest principiu se aplică întotdeauna, la orice alegere, pentru că și atunci când nu ai dubii și alegerea e ușoară, tot binele maxim posibil îl alegi!

Înainte de 1990, alegerile pe care le puteai face nu erau deloc complicate. Vorbesc acum de generația mea, a celor născuți în 1948, nu de cele de dinainte, când totul era mult mai distorsionat. Dacă aveai ”dosar prost” (cazul meu), în școală trebuia să înveți bine, pentru ca să ai apoi posibilitatea să alegi o facultate care să-ți placă și care să ți se potrivească. La absolvire, primeai de la stat repartiția într-o slujbă, în general conform mediei de absolvire a facultății. La locul de muncă îți făceai datoria, încercai să fii cât mai bun, fără speranțe de promovare decât până la acel nivel la care începea să conteze dosarul. Și cam asta era tot!

Începând din ianuarie 1990, a apărut posibilitatea unor alegeri libere, fiecare dintre noi putând, în principiu, să decidă asupra viitorului țării, prin opțiunea făcută pentru un partid sau altul, pentru un candidat la președinție sau altul.

Anii ʹ90: Alegerile parlamentare și prezidențiale din 1990, 1992 și 1996 nu mi-au pus probleme de alegere. Avusesem țărăniști în familie în perioada interbelică, astfel încât știam unde este Binele din punctul meu de vedere: în mai 1990 am votat  PNȚCD și Rațiu, iar în 1992 și 1996, CDR și Emil Constantinescu. Dacă la primele două alegeri nu aveam mari speranțe, în 1996 au ieșit ”ai mei”, cu rezultate benefice pentru țară! Aș remarca doar un paradox legat de primele alegeri relativ libere, cele din 1990: deși Ion Rațiu a obținut doar 4% din voturi, toți cei care povestesc acum cum au votat atunci spun că l-au votat pe Rațiu!

Noiembrie-decembrie 2000:La parlamentare am votat CDR 2000 (din poziția de membru în conducerea unui partid component al acestei alianțe), iar la prezidențiale, la primul tur, pe Mugur Isărescu. Cum în turul al doilea rămăseseră în luptă doi candidați detestați de mine, cel mai simplu ar fi fost să nu votez. Totuși, am făcut-o, după ce am analizat situația. Chiar și atunci, exista un ”bine maxim posibil”. Era un moment delicat. Deși presupuneam cu toții că Ion Iliescu va câștiga în fața lui Vadim Tudor, era important și scorul pe care îl va obține. Un scor la limită ar fi spus Europei că forțele naționaliste și antieuropene sunt puternice la noi. Șansele noastre de integrare europeană ar fi scăzut simțitor, iar eforturile în acest sens făcute între 1996 și 2000 de CDR și, în special, de Emil Constantinescu (cu prețul pierderii sprijinului popular) ar fi fost zadarnice. Astfel încât, cu inima strânsă, am mers la vot și l-am votat pe Iliescu. Cum Vadim a obținut doar 33%, cred că drumul nostru european nu a fost periclitat decisiv atunci. Doar întârziat, după cum s-a văzut.

Noiembrie-decembrie 2004:Cum exista o coaliție a forțelor democratice proeuropene, alianța DA (PNL+PDL), sigur că am votat-o, inclusiv pe candidatul ei, Traian Băsescu, deși știam bine că el fusese unul dintre principalele instrumente care sabotaseră acțiunea CDR din mandatul 1996-2000 și, în particular, un dușman neîmpăcat al PNȚCD. Am trecut peste orice și l-am votat, pentru că alternativa era reprezentată de Adrian Năstase, mult mai nociv. Iarăși, un moment în care am ales gândindu-mă că Băsescu reprezintă ”binele maxim posibil” în acel moment. Și așa a fost!

Alegerile parlamentare din noiembrie 2008:Cum PNȚCD nu mai exista, aș fi putut să nu mai votez. Totuși, am mers la vot și am votat PNL (Tăriceanu), ieșit pe locul al treilea. Guvernul a fost format de PDL cu PSD (încă o mișcare lipsită de scrupule a lui Băsescu, doar pentru a-și asigura realegerea în 2009).

Alegerile prezidențiale din 2009:Apariția lui Crin Antonescu în fruntea PNL, cu un discurs foarte bun, mult peste ceilalți politicieni români ai momentului, m-a convins să-l votez la primul tur al prezidențialelor. Din păcate, n-a reușit să intre în turul al doilea. La care, ca și în 2000, aveam de ales între doi candidați în care nu credeam. Mi s-a părut că față de Traian Băsescu (care își dovedise cu prisosință limitele în primul său mandat, iar condamnarea comunismului știam că fusese un gest pur electoral), Mircea Geoană era un candidat de preferat, un mic pas înainte în integrarea europeană și euroatlantică, chiar dacă era șeful PSD. Iar recenta promovare a lui în foarte înaltul post de secretar general adjunct al NATO îmi dovedește că nu mă înșelam. Cum știm, a ieșit invers, iar Traian Băsescu, prin ce a făcut în al doilea său mandat, a arătat tuturor, chiar și celor care în 2009 încă mai credeau în el, că ar fi fost mult mai bine să nu-l fi obținut. Îl consider ca fiind cel mai lipsit de scrupule politician român, un om care nu crede în nimic (fiind dispus să facă orice pentru interesul personal), chiar dacă lăcrimează des, dând mici spectacole de cabotin penibil.

Alegerile parlamentare din decembrie 2012:Am acceptat compromisul făcut de Crin Antonescu cu Victor Ponta (care era, totuși, în mod vizibil, de o calitate umană mult inferioară lui Mircea Geoană), prin care PNL a obținut, de fapt, jumătate din locurile alianței USL, un rezultat care a transformat PNL din partid mediu, într-unul mare! Și așa a rămas! Am votat USL (”binele maxim posibil” la acel moment) cu inima strânsă, pentru că nu aveam încredere în Ponta și ai lui, dar alternativa PDL mi se părea și mai periculoasă pentru dezvoltarea României.

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014:În fine, după mulți ani, am avut un candidat în care să cred: Klaus Iohannis. L-am votat din toată inima (cum nu mi s-a mai întâmplat de la Emil Constantinescu) și … a câștigat, deși părea că nu are șanse.

Alegerile parlamentare din decembrie 2016:Am votat fără ezitări PNL, care însă a obținut un rezultat mult mai slab, ca număr de parlamentari, decât cel din 2012. Dar măcar candidase singur, fără PSD sau PDL.

Alegerile prezidențiale din 2019:Din nou, am avut satisfacția ca cel pe care l-am votat, Klaus Iohannis, să iasă președinte, de data aceasta mult mai clar ca în 2014.

Alegerile parlamentare din 2020:Am crezut ca PNL, pe care desigur l-am votat, va lua un procentaj mai mare. N-a fost așa, poate și pentru că unele organizații cu rezultate foarte bune la locale s-au cam lăsat pe tânjală. Probabil pentru că parlamentarele au venit la doar două luni și jumătate după locale…

Concluzii

Până în 2004 (inclusiv) au fost alegeri simultane, parlamentare și prezidențiale. Dacă la cele trei rânduri de alegeri din anii ʹ90 (1990, 1992, 1996) am votat fără ezitării candidații PNȚCD sau ai CDR, la prezidențialele din 2000 și 2004, selecția am făcut-o pe principiul ”binele maxim posibil”.

Din 2008, alegerile parlamentare și prezidențiale sunt decalate. Dacă în 2008, 2009 și 2012 am votat ”binele maxim posibil”, în 2014, 2019 și 2020 am votat fără ezitare Klaus Iohannis și PNL.

Cum bine se poate observa, votul fără prea multe calcule a fost la început, în anii ʹ90 (când lucrurile erau bine separate: noi și ei) și acum, începând cu 2014 (datorită lui Klaus Iohannis). Dar trebuie remarcat și faptul că am votat de fiecare dată, chiar și atunci când părea că nu există nicio opțiune (cel mai bun exemplu: turul al doilea al prezidențialelor din 2000). Vreau doar să spun că ÎNTOTDEAUNA, dacă faci un mic efort de gândire, ai cu cine vota!

Cei care se laudă cu faptul că nu votează, să se gândească la martirii din temnițele comuniste (închiși tocmai pentru că reprezentau un regim în care votul conta) și la votul pur formal din acea perioadă. Membrii comisiilor de vot comuniste nu făceau altceva decât să se distreze cu textele scrise de câte unii pe buletinele de vot (știu asta de la un fost coleg de serviciu, membru într-o asemenea comisie). Nici vorbă de numărarea buletinelor sau de existența unor observatori. De fapt, cum exista un singur partid, votul era practic inutil! Doar se mima democrația!

Prin sacrificiul celor căzuți în decembrie 1989, avem acum alegeri libere. Nu ne putem bate joc de ele doar pentru că, unii dintre noi, nu suntem în stare sau nu vrem să ne punem mintea la contribuție.

Oameni buni, să zicem că nu înțelegeți despre ce e vorba. Uitați-vă atunci ce fac cei de lângă voi în care aveți încredere, persoane cu mai multă știință de carte sau care sunt dispuse să-și consume timpul urmărind politica. Faceți ca ei! Oricum, votați! Am încercat în acest text să vă propun o metodă de a găsi pe cine să votezi în orice situație (căutând acei candidați care ar putea să aducă măcar un pic de mai bine, altfel spus, binele maxim posibil la acel moment). Folosiți-o, vă rog!

Când nu-ți cunoști lungul nasului!

decembrie 17, 2020

Vorba asta se aplică perfect la negocierile în curs pentru construirea unei majorități și a unui guvern de coaliție. Cred că oricine a înțeles, dar totuși o să precizez, mă refer la poziția USRPLUS.

Ponderea partidelor în coaliție este PNL – 55%, USRPLUS – 33%, UDMR – 12%. Și totuși, USRPLUS, cu 1/3 din forța coaliției, pretinde ca PNL, care are mai mult de jumătate, să nu-l pună pe Ludovic Orban premier! Explicația ar fi că e nevoie de un nou început, ei propunându-l pe Dacian Cioloș premier sau, eventual, pe Florin Câțu, de la PNL, caz în care nu cumva PNL să ia și președinția Camerei Deputaților prin Ludovic Orban. Deci, condiții peste condiții!

În primul rând, e de văzut dacă tu, Dan Barna, ai îndreptățirea să vrei un nou început, adică fără Ludovic Orban, care s-a uzat conducând într-un an groaznic de greu. Având în vedere că tu ești cel care, în octombrie 2019, la formarea guvernului Orban, ai spus că USR nu va intra la guvernare, spunând textual: ”Eu nu vreau să salvez România 3 luni și apoi s-o las pradă iar focului.” Ce declarație penibilă! Probabil dl. Barna uitase în acel moment astral că numele formațiunii pe care o conduce este chiar Uniunea Salvați România. Probabil că ideea este, da, să o salvați voi, restul, nu noi, cei din USR!

Las deoparte și trăznaia că dl. Cioloș ar reprezenta un nou început, când el, de fapt, a fost premierul care într-un an de zile (2016) a crescut PSD până la 46% din voturile electoratului. Să zicem că am uitat de asta…

Dar cum să-ți permiți tu să impui unui partener de coaliție pe cine să pună sau nu într-un post sau altul, când există un cod nescris al negocierilor care interzice asta! Iar interdicția de a fi premier USRPLUS o aplică chiar președintelui PNL, cel cu care se așază la masa negocierilor!

În plus, tu ești partenerul-junior în coaliție, cu doar 33%. Și vrei ca cel care are 55% să te asculte fără crâcnire. Halal democrație!

Toate astea înseamnă, evident, să nu-ți cunoști lungul nasului!

Eu pot înțelege că USRPLUS e un partid-adolescent, care are doar 4 ani de la înființare, dar dorește cu ardoare să conducă. Totuși, aceste crize de tinerețe trebuie stăpânite. Atunci când în campania electorală USRPLUS a atacat vehement, în nenumărate ocazii, PNL, am zis că sunt mișcări cu țintă electorală. Așa le-au spus consultanții lor că trebuie să facă: să ”muște” din PNL, nu din PSD, de unde oricum nu pot fura voturi. Eu zic că au greșit și atunci, dar să continue aceste manifestări de adevărată ură împotriva PNL acum, după alegeri, nu poate fi decât contraproductiv. Pentru cine nu crede că e așa, îl (sau o) invit să citească postările simpatizanților USRPLUS. Dușmanul lor de moarte e PNL!

Sigur, Dan Barna e obișnuit să-și impună voința în USRPLUS. A reușit ca în 2017 să-l scoată de la conducere pe întemeietorul partidului, Nicușor Dan, care își dorea o altă linie politică, mai apropiată de creștin-democrație. La elaborarea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din acest an a intervenit de la centru, scoțându-i de pe liste pe toți cei care nu erau din echipa lui sau care îi ceruseră o asumare a rezultatului său slab, în calitate de candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 2019. Toate astea se vor analiza, probabil, în interiorul USRPLUS în 2021. Iar acum dl. Barna încearcă să adune bile albe pentru atunci. E problema lui. 

Dar aici e altceva. Sunt niște negocieri cu alții, cu niște viitori parteneri de guvernare. Cum vei putea să lucrezi cot la cot cu oameni pe care îi desconsideri? Cărora le pui în față bariere artificiale.  

Sau poate dl. Barna nici nu-și dorește să intre în această coaliție. Și pune condiții de neacceptat cu speranța că poate … altcineva … le va face o propunere mai buna! Eu zic să nu mai pescuiască în ape tulburi. Să se uite atent la ce a pățit Victor Ponta, tot un ”mare combinator” al politicii românești, cum se dorește a fi și Dan Barna…

În concluzie, eu zic că pentru USRPLUS acest negocieri reprezintă un adevărat examen de maturitate. Trebuie să fie conștienți că nu poți conduce țara cu doar o treime din voturile unei coaliții. Deci nu se pune problema să-și îndeplinească 100% programul de guvernare. Ci doar o treime din el. Așa că ar fi bine să dea dovadă de seriozitate la negocieri și să se gândească în primul rând ce pot face pentru țară, nu pentru satisfacerea intereselor unor lideri temporari.

Despre alegerile parlamentare din 2020

decembrie 8, 2020

Aș începe prin a spune că orice comparație trebuie să se facă între termeni … comparabili. Adică, pe românește, nu mere cu pere, ci mere cu mere!

Venind la subiect, ca să citim corect rezultatele alegerilor parlamentare din 6 decembrie, trebuie să le comparăm cu rezultatele altor alegeri parlamentare. Nu cu europarlamentarele, nu cu prezidențialele, nu cu localele și cu atât mai puțin cu sondajele de opinie. Explic imediat.

Introducere

Europarlamentarele și prezidențialele au o singură circumscripție, care cuprinde întreaga țară. Urmarea firească este că poți vota oriunde te afli. Deci, fiecare cetățean român, chiar dacă are reședința în altă parte decât domiciliul, votează acolo unde se află. Inclusiv în vacanță, la munte sau la mare etc.

La locale și parlamentare, trebuie să votezi acolo unde locuiești, adică unde ai reședința. Adică, dacă ai buletin de Sibiu, dar locuiești in București, îți faci viză de flotant pe adresa din București si votezi acolo. Cu precizarea că la parlamentare circumscripția e județeană, deci poți vota oriunde, dar în județul tău. Deci acei posibili votanți care nu își au reședința la adresa din buletin, ci în alt județ, nu pot vota decât dacă au viză de flotant. În mod natural, numărul total de votanți e mai mic pentru că mulți, în special tineri, nu îndeplinesc această condiție.

Pare că parlamentarele ar putea avea același bazin electoral cu localele, dar nu este chiar așa. Pentru că la locale alegătorul are de ales între niște nume de posibili primari, între care se află, de regulă, și primarul în funcție. La fel și la consilierii locali, pe unii poate îi știe, deci votul este personalizat. La parlamentare, se votează de fapt partidul, pentru că lista de posibili parlamentari este puțin cunoscută de alegător. Deci interesul alegătorului este mult scăzut. În plus, parlamentarele au loc de regulă la 6 luni după locale, deci intervine o oboseală a alegătorului (”iar să votez?!”). În 2020, acest factor a fost și mai puternic, distanța dintre cele două alegeri fiind de doar 3 luni.

Deci, ca o primă concluzie, alegerile parlamentare din 2020 trebuie comparate cu alegerile parlamentare precedente, nu cu alte tipuri de alegeri. Cât despre sondajele de opinie… ca să nu intrăm într-o altă discuție, aș spune doar că gradul de încredere în ele este destul de scăzut, având în vedere că ele sunt folosite mai mult ca instrument de campanie electorală. Cine plătește sondajul apare cu procente mult mai mari decât realitatea. Iar competitorii sunt penalizați, ca să iasă totalul de 100%, nu-i așa? Asta deja e o regulă!

Acestea fiind zise, să vedem ce înseamnă cifrele obținute de partide.

  1. Partidul Social Democrat (PSD)

Să începem cu cei care au obținut cel mai mare scor. Dar nu pot fi numiți câștigătorii alegerilor, pentru că sunt complet izolați între partidele intrate în Parlament, fără posibilitatea de a aduna o majoritate pentru a obține Guvernul. Și asta pentru că partidele-satelit ale lor au clacat penibil și n-au intrat în Parlament (PER, Pro-România etc.). Poate doar cu AUR ar putea colabora, deși acest partid pare să nu-i agreeze. Dar nu se știe niciodată. Dar și cu AUR tot nu fac peste 50%.

De fapt, rezultatul PSD este cu o treime mai slab decât cel din 2016: 30%, față de 45%! Iar dacă luăm numărul de votanți PSD este chiar mai grav: în 2016 el a fost de cca 3.245.410, iar în 2020, aproximativ 1.680.000. Deci, o scădere cu aproape 50%! Sigur, au contat cei 3 ani de conducere dezastruoasă a țării, din epoca Dragnea, poate și arestarea lui Dragnea pe când era președinte al PSD și al Camerei Deputaților să fi contribuit, dar o scădere atât de drastică arată că nici cosmetizarea de ultimă oră adusă de Vasile Dâncu, revenit de urgență pentru a salva ce se mai poate salva (prin extragerea din PSD și amplasarea în partide satelit a celor compromiși și aducerea în prim plan a două figuri medicale mediatizate în perioada pandemiei, ca specialiști fără de partid care în fine și-au găsit locul în politică) nu a putut face prea mult. Și cum ar fi putut atunci când între figurile ”proaspete” de la vârful partidului a apărut (chiar în frunte, lângă Marcel Ciolacu) Sorin Grindeanu, fost prim-ministru al lui Dragnea și semnatarul celebrei OUG 13! Iar un alt fost prim-ministru dragnist, Mihai Tudose, a fost, cu stilul lui bolovănos, printre comunicatorii de frunte ai PSD. Totuși, oamenii nu uită așa ușor! Și așa se face că PSD va sta probabil într-o opoziție feroce, cum a fost și cea din 2020. Doar că, de data asta, fără acces deplin la butoanele Parlamentului, ca să poată pune bețe în roate. Cum a făcut în pandemie. Sigur, va mai băga bățul prin gard, dar fără o eficiență la fel de mare…

  • Partidul Național Liberal (PNL)

Aparent, PNL a pierdut alegerile. Dar asta este o privire superficială, pentru că, de fapt, PNL este cel care va face Guvernul. Pentru că are un punct forte în președintele Klaus Iohannis, care n-a ascuns deloc, nici înainte și nici după alegeri, preferința pentru desemnarea ca premier a cuiva din PNL. Probabil, nu va mai fi Ludovic Orban, uzat de o guvernare extrem de dificilă, în care a făcut față cu succes unor provocări teribile!

Dar să revenim la rezultatul PNL. Scorul de 25-26% pare mic față de sondajele care îl dădeau câștigător cu peste 30%. Doar că sondajele …. cum am mai spus. Totuși, scorul nu e rău deloc. Să-l comparăm cu rezultatul din 2016. Atunci, PNL a avut cca 20%, deci creșterea e însemnată. E o creștere și dacă ne uităm la numărul de votanți: 1.442.405 în 2016, 1.506.210 în 2020. Mică, dar e creștere, nu scădere… Probabil că se putea și mai mult, si ar fi fost sigur așa fără pandemia care a legat pietre de moară de gâtul Guvernului.

Mai mult, să comparăm rezultatul din 2020 cu cele precedente ale PNL, la parlamentare. Ele sunt TOATE mai slabe (am marcat și denumirea sub care a participat la alegeri). O singură excepție, scorul de la Senat, din 2008, dar atunci PNL a participat sub denumirea USL. 

Anul1990 (PNL)1992 (PNL)1996 (CDR)2000 (PNL)2004 (DA)2008 (PNL)2012 (USL)2016 (PNL)
Cameră6,41%Sub pragCca 10%6,89%20,6%18,74%24,3%20.04%
Senat7,06%Sub pragCca 10%7,48%21,1%18,57%28,4%20.41%

Deci, se poate spune că rezultatul din 2020 este unul istoric pentru PNL și trebuie tratat ca atare! Pe de altă parte, PNL trebuie să analizeze cu atenție bâlbele din campania electorală, începând cu listele de candidați, pe care, de exemplu, la Prahova, imediat după ministrul justiției Cătălin Predoiu (și el, cu o evoluție ezitantă până acum) se afla un penal; asta a dus la pierderea alegerilor în județ, deși acum 3 luni PNL câștigase atât primăria Ploiești, cât și Consiliul Județean). Și mai sunt și altele… 

  • Uniunea Salvați România (USR)

Un partid tânăr, apărut în august 2016, provenit din Uniunea Salvați Bucureștiul, înființată în iulie 2015 de Nicușor Dan. La alegerile din 2016 a devenit al treilea partid din România, obținând 8,87% la Cameră și 8,92% la Senat. În august 2020, au fuzionat cu PLUS, sub denumirea USRPLUS. Scorurile din 2020 sunt net superioare, ceva peste 15% în acest moment, poate chiar 16% în final.

Sunt convins că cei din USRPLUS nu sunt foarte mulțumiți cu acest scor, dar ei ar trebui să înțeleagă că e relativ ușor să ajungi la 10%, dar mult mai greu să crești în continuare. Iată (în tabelul de mai sus) cât de greu a ajuns PNL la acest 25% de azi. Sigur că cei din USRPLUS cred că ei nu sunt precum partidele ”vechi” (PSD și PNL), că au altă forță și că vin cu ceva nou, reformator, deci cetățenii ar trebui să-i voteze cu ambele mâini. Ei, nu-i chiar așa! Iar problemele apărute cu listele de candidați (intervenția conducerii centrale peste cele locale etc.) nu sunt de bun augur. La fel și campania violentă contra PNL, împreună cu care, în mod natural, ar trebui să conducă țara după alegeri, nu a făcut o bună impresie și, probabil, le-a ciuntit scorul electoral. Dar asta e! Nu există partid care să facă doar ce e corect. Totul e să învețe din greșeli!

  • Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)     

Cel mai nou partid, apărut în septembrie 2019, a obținut un rezultat excepțional: circa 9% din voturi. Cumva se repetă experiența USR din 2016, dar pe cu totul altă direcție politică. Nu intrăm aici în probleme de doctrină și program, sunt convins că vor apărea rapid multe analize competente despre acest nou partid. E de remarcat scorul foarte bun obținut în Diaspora. De fapt, la fel s-a întâmplat și cu USR. Deci românii plecați din țară sunt mai deschiși la experiențe noi. Totuși AUR pare destul de eterogen ca orientări politice (fiind, de fapt, o uniune a mai multor curente), existând pericolul ca ajuns în cercurile Puterii să se dezintegreze, cum s-a întâmplat cu PPDD. Sau poate că nu!

  • Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)

Prezent în Parlament încă din 1990, UDMR este votat în mod constant de maghiarii din România. Au apărut între timp și alte partide ale maghiarilor din România, dar niciunul nu a reușit să ia locul UDMR. Iar două astfel de partide nu au cum să fie sprijinite de populația maghiară de la noi, care este de 1.227.623 persoane, adică cca 6.1% din populație. Drept urmare, UDMR a obținut mereu procentaje între 5% și 6%, cu variații dependente de prezența la vot: mai mari atunci când, precum acum, în 2020, prezența este foarte slabă și procentajul UDMR depășește ușor 6%.

  • Partidul Mișcarea Populară (PMP)

Știe toată lumea, este ”partidul lui Băsescu”, adunând alături de fostul președinte, în general, pe cei care, foști în PDL, nu au mers în PNL la fuziunea celor două partide. Desigur, și cu câteva nume noi. Din păcate pentru partid, Traian Băsescu a făcut o campanie ostilă PNL și, mai ales, USRPLUS, așa că a ciuntit și el din procentajele PMP, aflat acum la limita intrării în Parlament. Pe care se pare că a trecut-o, dar nu cu 7%, cum anunța victorios Traian Băsescu în seara alegerilor, ci cu un chinuit 5% … și un pic. Totuși, prezența PMP în Parlament e importantă, pentru că permite alăturarea într-o majoritate parlamentară a tuturor partidelor românești din Partidul Popular European (PNL, UDMR și PMP), împreună cu USRPLUS, membru al grupului politic ”Renew Europe” din Parlamentul European.    

  • Pro-România

Partidul creat de Victor Ponta după excluderea sa din PSD de către oamenii lui Liviu Dragnea nu va intra, cu certitudine, în Parlament. Este o veste bună, pentru că permite scoaterea în afara Parlamentului nu doar a lui Victor Ponta, ci și a unui alt politician, la fel de compromis, Călin Popescu Tăriceanu, eșuat în apele tulburi pseudo-liberalo-socialiste. Ambii numiți își merită soarta pentru că s-au crezut mari combinatori politici, ”fără mamă, fără tată”, fiind, de fapt, niște mediocri (în cel mai bun caz), cum au fost și în perioada studiilor liceale și universitare. Acum sunt la locul lor!

  • Alte partide

Să numim mai întâi Partidul Ecologist Român (PER). Este un partid cu vechime, existent încă din 1990, dar încăput pe mâinile unor profitori fără anvergură politică. Ei și-au pus la dispoziție partidul unor resturi pesediste, politicieni scoși de Marcel Ciolacu de pe listele de candidați, motivul fiind că arătau rău pentru pretenția de renovare a PSD. Numele sunt cunoscute, nu le mai repet, pentru că ar fi bine să fie trimiși în uitare și acolo să rămână.

ALDE este un partid practic desființat acum, pentru că președintele lui, Călin Popescu Tăriceanu a fost atât de ahtiat de intrarea în Parlament, încât și-a demisia din partid și s-a înscris în Pro-România. Fără rezultat, cum am mai spus.

În aceeași situație se află PNȚCD, de fapt o anexă penibilă a PSD, fără nicio legătură cu partidul cu același nume, de când a fost înhățat de traseistul Aurelian Pavelescu. Și el, ca și dl. Tăriceanu, a demisionat din partid și s-a înscris în PER pentru a candida pe listele acestui partid. Fără succes! Probabil va reveni fără jenă în PNȚCD, niște inițiale care, de fapt, nu mai reprezintă, din păcate, nimic și pe nimeni!

Concluzii

Am încercat să comentez rezultatele alegerilor și să le compar cu rezultatele anterioare, la alegerile parlamentare, ale principalelor partide din România.

Această analiză făcută ”la cald”, la nici 48 de ore de la alegeri, înainte de a se ști rezultatele finale, își propune o primă explorare a cifrelor știute la acest moment.

Va urma apariția rezultatelor finale și distribuirea locurilor în noul Parlament, unde pot apărea surprize prin redistribuire (detalii se pot găsi la: https://barikada.ro/alegeri-parlamentare-2020-redistribuirea-voturilor-si-obtinerea-mandatelor/).

Apoi, pe baza configurației parlamentare, vor urma negocierile pentru formarea noului Guvern.     

Inculții sunt mai ușor de manipulat!

septembrie 15, 2020

O butadă atribuită lui Grigore Moisil a rămas celebră: ”Cultura generală este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat”. Ceva asemănător a spus și psihologul american Burrhus Frederic Skinner: ” Cultura este ceea ce rămâne în om când el a uitat tot”. Cum ei au fost contemporani, e greu de stabilit cine a fost primul. Oricum, ideea ambilor e limpede. Ca să ai cultură (generală) trebuie să fi învățat cât mai mult(e).

Cu ceva timp în urmă, am avut ocazia să discut cu un elev despre necesitatea culturii generale. Eu îi spuneam că pentru el acum e momentul pentru așa ceva, când abia intrase în clasa a noua, iar bacalaureatul urma să-l dea abia peste aproape 4 ani. El îmi argumenta sec că n-are nevoie de cultură generală. Va învăța doar la obiectele de ”bac”, iar dacă va dori să afle ceva despre alte discipline, are la dispoziție Google. Pornind de la experiența mea de viață (cu 40 de ani mai mare ca a lui), aduceam în discuție cât de bine e să poți beneficia de darurile culturii: literatura citită îți vor permite accesul la înțelepciunea altora, obișnuința de a frecventa sălile de teatru, de expoziție, de concert, oferă tot atâtea bucurii intelectuale pentru mai târziu. Răspunsul lui invariabil era acela că Internetul îi poate oferi toate astea și va avea timp suficient să se ocupe de așa ceva după ce își va face o carieră, în informatică, probabil!

Mi-am dat seama că nu am argumente cu care să-l conving. Ba chiar m-am gândit, cu obiceiul meu, bun sau rău, de a încerca să mă pun în pielea altora, că poate această nouă generație are alte nevoi culturale, compatibile cu noile tehnologii.

Au trecut ani buni de atunci și iată că suntem în fața unei provocări teribile, această pandemie care ne dă viața peste cap. Ocazie cu care suntem supuși unui bombardament informațional fără precedent, în care își fac locul o serie de manipulări crase, care văd că sunt acceptate cu seninătate în special de cei cu carențe vădite în cultura generală. Așa că, pot spune, cu mintea de acum, că argumentul cel mai puternic în discuția mea cu tânărul de mai sus ar fi putut să fie: ai nevoie de cultură generală ca să fii mai impermeabil la manipulări, ca să ai un discernământ sporit! Aceasta este ideea pe care o dezvolt în continuare.

Din păcate, este limpede că nivelul mediu de cunoștințe generale (nu cele de specialitate) este într-o scădere continuă. Au contribuit multe la asta: calitatea medie în scădere accentuată a profesorilor, anii (mulți) în care s-a copiat pe rupte la orice examen, multiplicarea exponențială în ultima vreme a mijloacelor de distracție joasă și din ce în ce mai vulgară etc. Dar ăsta este alt subiect. Să ne concentrăm pe relația posibilă dintre nivelul de cultură generală și discernământul în depistarea unei manipulări.

Este clar că foarte mulți dintre absolvenții de liceu au devenit inculți manipulabili pentru că nu au asimilat cunoștințe decât, eventual, la materiile de interes pentru viitoarea carieră. Așa că:

  • Ei nu știu istorie, (a României sau universală), așa că sunt ușor de păcălit de cineva care aduce argumente istorice, pentru că nu-și pot da seama dacă nu sunt aiureli și nu pot face conexiuni între evenimente, fiind pradă ușoară pentru manipulatori, chiar grosolani.
  • Ei nu știu fizică sau chimie, nici matematică – așa că pot fi păcăliți de cele mai extravagante născociri cu iz științific;
  • Ei nu știu geografie – așa că nu pot înțelege relațiile dintre state, nu le pot situa în spațiu, eventual, doar din concediile proprii, petrecute, de regulă, în țări exotice;
  • Ei nu știu limbi străine, așa că înghit orice traducere, oricât de ineptă, a unui text din franceză, italiană, germană sau chiar din engleză. Am spus ”chiar din engleză”, pentru că deși mulți dintre ei pretind că se descurcă, ei vorbesc de fapt o engleză ”de baltă” (100 de cuvinte).
  • Ei nu au citit literatură beletristică (română sau universală), așa că nu au în memoria lor situații de viață și comportamente tipice, în mare măsură aceleași de mii de ani.

Această situație are și alte urmări. Ei nu mai au respect pentru specialiști, deci oricine (indiferent de pregătire) spune ceva într-un domeniu, e crezut. Desigur, doar dacă se potrivește cu așteptările sau părerile deja formate ale persoanei respective.

De fapt, în cel mai bun caz, ei se pricep doar la un domeniu tehnic îngust. Dar majoritatea celor manipulați sunt cu calificări inferioare.

În plus, și cel mai grav, ei nici măcar nu sunt conștienți de carențele de cultură generală pe care le au. Nu înțeleg că nu au cunoștințele necesare pentru a face față unei discuții argumentate. Ei cred că discuție înseamnă să aduci injurii cât mai sofisticate celuilalt. Discuția este de fapt un preludiu al bătăii, cu regretul că, atunci când are loc pe rețele sociale, bătaia cuvenită celui care aduce argumente logice trebuie anulată sau, eventual, amânată!

Din păcate, ei sunt și foarte orgolioși. De aceea nu admit niciodată că nu știu ceva. Dacă sunt întrebați, ei își exprimă părerea despre orice, chiar cu riscul de a se face de râs. De fapt, pentru ei acest risc nu există, întrucât nu sesizează cât de penibili sunt.

În câteva rânduri, în ultima vreme, am încercat să aduc niște argumente într-o dispută pe Facebook cu persoane necunoscute mie. Am crezut că pot să aducă lumină într-o chestiune sau alta, aduse în discuție. Eroare! Imediat am fost ”pus la punct” cu niște invective de cea mai joasă speță. Am observat, de altfel, că pauza pandemică a avut încă un efect negativ. Persoane care nu prea intrau pe rețelele de socializare au căpătat obiceiul acum să scrie despre orice subiect. Cu alte cuvinte, să-și exerseze ”pana”. Deși ”pană” e mult spus, de fapt e vorba de o ”bâtă”, cu care dau mereu în baltă.

Mai e ceva. Cineva care a făcut studii serioase într-un domeniu e obișnuit să caute referințe atunci când citește ceva, să verifice afirmațiile, să meargă la bibliografie, cu alte cuvinte. Are, deci, o metodă de lucru, care este aceeași, în principiu, orice ai studia. E mai greu să fie păcălit de un manipulator, pentru că VERIFICI cele scrise, nu le iei în mod automat de bune. Nu e cazul ”lor” (evident, mă refer tot la inculții manipulabili), metoda lor e simplă: ”Bine le zice!”, pentru cei care vorbesc pe limba lor sau ”Ia mai du-te…”, pentru ceilalți.

Mi-aș dori să închei într-o notă optimistă, dar .. e greu! Pe vremuri, ne uitam permanent cu mari speranțe spre Occident. Nu mai e cazul. Acolo se prefigurează un nou comunism, pornit, culmea, de la cele mai prestigioase universități. Cred că nu mai e mult până când S.U.A. (Statele Unite ale Americii) vor deveni S.C.A., unde ”Unite” se înlocuiește cu ”Comuniste”. La început, de facto, mai apoi, cine știe, poate chiar de jure!   

Susținătorii pandemiei, în acțiune!

august 3, 2020

Mi-am propus să verific dacă, așa cum a spus foarte apăsat președintele Iohannis, unele dintre acțiunile întreprinse de PSD, Avocatul Poporului (AP) și CCR în ultima vreme au avut cu adevărat efecte asupra evoluției pandemiei in România.

Am folosit ca parametru de control variația în timp a procentajului de cazuri noi față de numărul de teste. Și nu am reprezentat variația zilnică a acestui parametru, ci media pe o săptămână a variațiilor zilnice, avantajul fiind că obținem o curbă (reprezentată mai jos) care permite observarea mai precisă a tendințelor de evoluție. Pentru operativitate, o voi numi ”curba procentajului”. 

Aș mai preciza că intervențiile nefaste pe care încercăm să le identificăm nu acționează imediat, ci după o perioadă de 1-2 săptămâni, perioada de incubație a bolii.

Reamintesc că în perioada stării de urgență (15 martie – 15 mai), Guvernul a reușit, prin măsurile impuse (în special prin amenzile mari, care au inhibat încălcarea regulilor sanitare) să oprească creșterea numărului de infectări. Evoluția curbei procentajului în luna aprilie este de scădere apreciabilă, având o pantă constantă, până în săptămâna 11-17 mai (cu excepția unei mici reveniri din săptămâna 4-10 mai, din cauza relaxărilor din preajma sfintelor sărbători ale Paștelui ortodox – 19 aprilie, dar după acea panta de scădere s-a păstrat constantă).

Din nefericire, începând cu săptămâna 18-24 mai, panta de scădere s-a micșorat, din cauza primei intervenții a triadei PSD-AP-CCR, momentul fiind marcat cu M1. La 6 mai, răspunzând prompt sesizării AP, CCR declară neconstituționale amenzile pentru încălcarea stării de urgență, lipsind Guvernul de principalul instrument de oprire a răspândire a pandemiei. După cum se vede din figură, în loc să continue cu panta marcată punctat, curba procentajului urmează o pantă diferită, mai mică.

Din păcate, nici această nouă pantă nu poate fi continuată, întrucât la 6 mai CCR stabilise și că este necesară o lege a stării de alertă, care să fie trecută prin Parlament. Or, această mișcare a dus la neacoperirea perioadei 15-17 mai cu o lege care să conțină măsuri pentru combaterea pandemiei. Guvernul era din nou lipsit de mijloace de acțiune. Pe curba procentajului, apare momentul M2 (în săptămâna 25-31 mai), când în loc să urmeze panta marcata punctat, apare o plafonare a scăderii, urmată chiar de o creștere a procentajelor de îmbolnăviri, mai ales din cauza unei campanii insistente în presă și pe Internet în favoarea ”negaționiștilor”, cei care – culmea, abia acum! – nu cred că există o pandemie.

În fine, AP și CCR lovesc din nou pe 25 iunie, când CCR, sesizată de AP, stabilește că anumite articole sunt neconstituționale în legea abia trecută prin Parlament și promulgată la 15 mai de Președinte. Decizia este motivată abia pe 2 iulie, dar între timp răul a fost făcut: ”negaționiștii” au un nou motiv de a nu respecta regulile sanitare. Pe 6 iulie, Guvernul depune un nou proiect de lege, care este întârziat de Parlament, cel care vrea să facă ”o lege bună”, așa că, după ce legea trece de Cameră, este pur și simplu blocată o săptămână la Senat (unde PSD are o majoritate mai clară). Abia pe 18 iulie legea ajunge la promulgare! Acest moment apare pe curba procentajului ca M3, în săptămâna 20-26 iulie. Diferența între panta care ar fi putut fi fără această intervenție (linia punctată, care merge spre o plafonare a procentajului) și panta reală este chiar foarte mare, iar tendința crescătoare devine aproape exponențială, numărul zilnic de cazuri noi depășind zilnic, de 12 zile, pragul de 1000. 

Acum se poate spune că triada a reușit! Și-a atins scopul! România a ajuns pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește combaterea pandemiei.

E ceva cu totul bizar. România se află într-un război, epidemiologic, dar tot război! Iar un partid politic încearcă prin toate mijloacele (inclusiv folosind instituții pe care vremelnic le controlează) să zădărnicească eforturile Guvernului de a câștiga acest război! Mă întreb dacă acest caz nu ar trebui discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Eu cred că este vorba de o trădare națională, care n-ar trebui să rămână nepedepsită! Sigur, sper ca cei care au înțeles ce s-a întâmplat (iar eu încerc să le ofer argumente științifice prin acest text) vor da un verdict la urne. Dar parcă nu e suficient!

Colegiul Național ”I. L. Caragiale” este urmașul liceului ”Sf. Petru și Pavel”

iulie 5, 2020

Credeam că propoziția din titlu nu mai poate fi contrazisă în Ploieștiul anului de grație 2020. Cu toate astea, zilele trecute, am avut o discuție pe FB cu un tânăr ploieștean ce părea nu doar absolut sigur că nu CN ”Ion Luca Caragiale” (CNILC), ci CN ”Mihai Viteazul” (CNMV), este urmașul liceului ”Sf. Petru și Pavel”, fiind chiar vehement la adresa mea, cel care îi pusesem linkurile la textele din Wikipedia despre CNILC și CNMV (care lămureau imediat genealogiile), opinând că sunt ”căpos” și că e ”păcat de părul Dvs. alb” etc, deși eu îl tratasem cu maximă civilitate. Înțelegând că tânărul în chestiune n-are cu ce să înțeleagă, am renunțat să-l mai conving, dar m-am gândit că un articol despre acest subiect pare să fie totuși necesar. Iată-l!

Cine e urmașul de drept?

Ca să lucrăm chiar cu ”materialul clientului”, începem prin a ne uita pe site-ul CN ”Mihai Viteazul”, cel care, nu-i așa, ar trebui să spună ceva despre strămoșii lui. Din păcate, CNMV are deocamdată un site nou, destul de slab ca design (probabil, va fi îmbunătățit), în care subiectul ”Istoric” nu există. Am căutat un pic și am găsit intrarea în site-ul vechi, la care există, totuși, greu accesibilă, o istorie a școlii. Ea începe așa: 1874, 8 noiembrie – se inaugurează oficial Școala secundară de fete din Ploiești. Apoi, după ce este descrisă dezvoltarea acestei școli, se menționează: 1944 – Localul este distrus in timpul războiului. După război, școala a funcționat în mai multe localuri; 1959 – Din acest an, liceul funcționează la adresa actuală, în localul liceului „Sf. Petru și Pavel”, parțial distrus de bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Un text asemănător apare și pe Wikipedia.

În primul rând, chestiunea despre care discutăm e lămurită. CNMV nu pretinde niciun moment că ar fi urmașul liceului ”Sfinții Petru și Pavel”, ci al liceului de fete ”Despina Doamna”. Spune doar (ceea ce este, desigur, corect) că funcționează în localul care a aparținut liceului ”Sf. Petru și Pavel”.

Totuși, sunt necesare niște precizări pentru că istoria așa cum este prezentată pe pagina CNMV are mari lacune. Ca să lămurim subiectul, ne vom folosi de un document excelent, care prezintă ”Etapele dezvoltării culturale a municipiului Ploiești[1], cu o cronologie amănunțită a celor întâmplate. Datele care urmează sunt preluate din acest document.

Școlile ploieștene între 1944 și 1959

  • În anul 1944, bombardamentele anglo-americane au lovit mai multe clădiri din Ploiești. Pe 5 aprilie, clădirea liceului de fete ”Despina Doamna” a fost complet distrusă, iar în luna mai, din cea a liceului ”Sf. Petru și Pavel” a rămas în picioare, cu pagube majore, doar aripa de nord (cea dinspre biserica Sf. Gheorghe Nou), celelalte două fiind grav avariate. Din fericire, toate școlile din Ploiești fuseseră evacuate pe 1 aprilie : Liceul ”Sf. Petru și Pavel” – la Izvoarele, Liceul ”Despina Doamna” – la Slănic, Liceul Comercial de Băieți – la Măneciu, Liceul Comercial de fete – la Văleni.
  • După 30 august 1944, instituțiile încep să revină din dispersare, să-și repare sediile sau să-și caute altele, câteva școli primare vor găsi adăpost în localurile celor vecine. Liceul ”Sf. Petru si Pavel” își repară și recompartimentează aripa nordică, în care va continua să funcționeze încă patru ani. Palatul Școalelor Comerciale, clădire vastă și impunătoare, care scăpase neatinsă de bombardamente, este eliberată de trupele sovietice, care o folosiseră ca lagăr de prizonieri și va adăposti mai multe școli secundare (inclusiv Liceul ”Despina Doamna”!). În aceste condiții se desfășoară anii școlari 1944-1945 și 1945-1946.
  • 1 septembrie 1946: din Liceul ”Sf. Petru și Pavel” se desprinde un rând de clase (rămânând numai două rânduri aici) și se constituie Liceul ”Nicolae Iorga”, care va funcționa în primul an tot în localul de pe Bulevard, iar în cel de al doilea, în localul din Calea Oilor nr. 98.
  • 3 august 1948: se adoptă Reforma Învățământului. În Ploiești, liceul ”Sf. Petru și Pavel” devine Liceul Teoretic nr. 1 de băieți (în care sunt incluse și liceele ”N. Iorga” și ”N. Bălcescu” și gimnaziul ”Mihai Eminescu”), iar Liceul ”Despina Doamna” devine Liceul Teoretic nr. 2 de fete (cu includerea pensionului ”Regina Elisabeta”). De fapt, ele erau încă de acum niște școli medii (cum vor fi și numite patru ani mai târziu), cu clasele VIII-X și, în lichidare, XI si XII.
  • 10 septembrie 1948: se termină mutarea Liceului nr. 1 de băieți, de pe Bulevard, în Palatul Școalelor Comerciale (Calea Oilor nr. 98), atribuit în urma unui schimb între ministere. Liceul de Fete, care învăța aici încă din 1944, devine chiriaș al acestuia. Școala medie tehnică de administrație economică băieți se mută în localul de pe Bulevard (aripa de nord), a cărei proprietate îi este atribuită. Ministerul Comerțului, din lipsa de fonduri, nu poate continua lucrările de reconstrucție a corpului central, acestea fiind preluate de Ministerul Petrolului și Minelor.
  • La sfârșitul lui octombrie 1949, este terminată refacerea (într-un stil nou, funcțional, lipsit de monumentalitate) corpului central al clădirii Liceului. Aici se mută Școala medie Tehnică de Petrol, care devine proprietara localului, preluând și școala medie tehnică de administrație economică, în lichidare.
  • 1 septembrie 1952: ca urmare a scurtării duratei învățământului secundar, cele două licee teoretice își schimbă numele în Școala medie de Băieți, de 10 ani, ”I. L. Caragiale”, respectiv Școala medie de Fete, de 10, ani Ploiești.
  • 1 septembrie 1954: se reorganizează din nou învățământul mediu din Ploiești cu 6 școli medii, din care le vom menționa doar pe primele două, ambele, cu sediul în localul din str. Gh. Doja (fostă Calea Oilor) nr. 98: Școala medie nr. 1 ”I. L. Caragiale” (băieți), Școala medie nr. 2 (fete).
  • 13 iulie 1956: se decide revenirea la învățământul de 11 ani și se trece la mixtarea școlilor.
  • În mai-iunie 1959, se termină construcția unui local modern în Bulevardul Petrolului (dincolo de podul de la Gara de Sud), unde se mută Grupul Școlar Petrol-Chimie (fosta școală medie tehnică de petrol), care părăsește clădirea din Bulevard (cea care fusese a liceului ”Sf. Petru și Pavel”), iar clădirea reintră în proprietatea Ministerului Învățământului Public. În mod logic, i se propune Școlii medii nr.1 ”I. L. Caragiale” să se mute în localul ei tradițional de pe Bulevard, dar conducerea școlii solicită rămânerea în localul din str. Gh. Doja nr. 98, lucru care i se aprobă. Școala medie mixtă nr. 2 ”A. Toma” (nu este clar când primise acest nume, probabil chiar atunci, în 1959; de altfel, la 1 septembrie 1965 această denumire i-a fost retrasă, școala rămânând timp de 9 ani singura din Ploiești fără nume, doar cu numărul 2) se mută în localul de pe Bulevard, eliberat de Grupul Școlar Petrol-Chimie.

Ne oprim aici cu relatarea evenimentelor istorice, din care putem face două adăugiri la istoricul CNMV: a) Școala a funcționat între 1944 și 1959, deci timp de 15 ani, în localul actual al CNILC, din str. Gh. Doja (fostă Calea Oilor) nr. 98; b) Între 1959 și 1965, școala s-a numit ”A. Toma”, după numele unui poet minor interbelic, comunist și ploieștean (nu se știe de ce i-a fost retras numele exact odată cu începerea epocii Ceaușescu; este posibil ca cei doi să se fi cunoscut…).

Concluzii

Sper că cele de mai sus au lămurit pe deplin problema. Istoria celor două mari colegii naționale din Ploiești este acum clară.

CNILC a apărut la 3 noiembrie 1864, ca un gimnaziu, în clădirea Școlii de Băieți nr. 1 (clădire aflată astăzi între str. Ștefan ce Mare și str. Nicolae Bălcescu), devenind la 5 august 1866 (odată cu mutarea în noul local, cel care astăzi găzduiește Muzeul de Istorie și Arheologie al Județului Prahova) gimnaziul ”Sf. Petru și Pavel” și, din 1 septembrie 1880, Liceul Sf. Petru și Pavel”. Acest liceu a funcționat 50 de ani (între 23 aprilie 1898 și 10 septembrie 1948), în localul de pe Bulevard, construit special pentru el. Clădirea a fost deteriorată ca urmare a bombardamentelor din 1944, astfel încât, din 1948 și până în prezent, a ocupat fostul Palat al Școalelor Comerciale, din strada Gh. Doja (fostă Oilor) nr. 98. În 1952, la centenarul nașterii marelui scriitor, primește numele ”Ion Luca Caragiale”.

CNMV a apărut ca școală secundară de fete, înființată în 1874 și care la 11 februarie 1895 a primit numele ”Despina Doamna”. Cum localul i-a fost complet distrus în 1944, din acel  moment, timp de 15 ani, a funcționat în clădirea Școalelor Comerciale (între 1948 și 1959, fiind în același local cu Liceul nr. 1). Din 1959, ca urmare a refuzului Liceului nr. 1 ”I. L. Caragiale” de a se întoarce în localul din Bulevard, Liceul nr. 2 se mută acolo, sub numele de școala medie nr. 2 ”A. Toma”, denumire retrasă în 1965, rămânând doar cu nr. 2. Din 1974, primește numele ”Mihai Viteazul”.

Toate aceste date sintetice sunt asumate de conducerile celor două colegii naționale. Din istoricul CNMV de pe site-ul propriu lipsesc cele două elemente  menționate mai sus (punctele a și b). Istoricul CNILC de pe site-ul propriu este corect.

Cum totuși mai sunt unii absolvenți (poate și elevi) ai CNMV care tânjesc după aura liceului ”Sf. Petru și Pavel”, trebuie să-i lămuresc că se străduiesc degeaba. Istoria nu poate fi schimbată! În fond, școala lor este un excepțională, din câte înțeleg, în ziua de azi, cea mai bună din județ (deci înaintea CNILC), așa că au cu ce se lăuda. Iar faptul că CNMV este găzduit în prezent de același local care a fost al liceului ”Sf. Petru și Pavel” (de fapt, un singur corp de clădire din cele trei mai seamănă cu cel inițial, iar clădirea principală, fațada școlii, e complet diferită de superba clădire inițială) nu are cum să-i facă moștenitorii acelui nume glorios.

Ca să mă fac înțeles mai bine, vin cu un exemplu din lumea teatrului românesc. La bombardamentele din 23-24 august 1944 a fost distrusă complet clădirea Teatrului Național din București. Trupa s-a mutat în mai multe alte săli din București, sala principală fiind timp de aproape 30 de ani (din 1944 și până în 1973) sala Comedia, de pe Calea Victoriei, până la darea în funcțiune, în decembrie 1973, a noului sediu, din Piața Universității. După mutarea Teatrului Național în noua sală, în sala Comedia s-a mutat Teatrul Giulești. Ei, cum ar fi fost ca Teatrul Giulești să spună acum că el este continuatorul Teatrului Național, doar pentru că de aproape 50 de ani joacă în sala care timp de 30 de ani a fost a Teatrului Național?! Nici vorbă de așa ceva.

În viitor, dacă veți mai întâlni, poate, cârcotași cenelemeviști (le spun așa cu toată simpatia, să fie clar) care să se revendice de la … sfinții apostoli, le puteți da spre lectură acest text. Eu aș zice că ar trebui să fie suficient!   


[1] http://www.ploiesti.ro/Hotarari/02%20(27%20februarie%202004)/19%20anexa%205%20statut.htm

A mări sau … a nu mări cu 40%? Ideea de bază

iulie 1, 2020

REZUMAT: Se propune o variantă de creștere diferențiată a pensiilor: cele mici cu până la 30%, iar cele mari cu doar 5%, cu aceiași bani cu care ar fi mărite toate pensiile, uniform, cu 10%. În acest mod, jumătate din pensionari (cei cu pensii mai mici de 1500 lei) vor avea pensii mărite cu 20-30%, iar o treime, cei cu pensii de peste 2000 lei, le vor avea mărite doar cu 5%. Aceasta ar fi o soluție temporară, impusă de situația economică gravă indusă de pandemie, până la creșterea în continuare a punctului de pensie în 2021 și 2022.

Guvernul are câteva soluții la îndemână în ceea ce privește majorarea din septembrie a pensiilor. Le voi evalua pe rând, folosind modul de calcul descris in Anexa 1.

Varianta 1. Să mărească toate pensiile cu 40%, câștigând detașat alegerile, cu prețul distrugerii bugetului, creșterii inflației și pierderii credibilității internaționale. Nu cred că vor proceda așa, indiferent de rezultat! Efortul suplimentar de la bugetul 2020 ar fi de cca 10,76 mld. lei!

Varianta 2. Să nu mărească deloc pensiile, invocând argumente economice puternice, reale. Iarăși, nu e o soluție, pentru că pensionarii au deja un orizont puternic de așteptare.

Varianta 3. Să mărească pensiile cu doar 10% (cum a anunțat deja, ca propunere, ministrul de finanțe), efortul suplimentar de la bugetul 2020 fiind de cca 2,69 mld.lei! În același timp, să explice clar și limpede de ce mai mult nu se poate.

S-ar zice că acestea sunt toate variantele posibile, cu excepția faptului că, la varianta 3, procentajul ar putea fi un pic mai mare sau mai mic decât 10%.

O nouă variantă!

Și totuși, poate ar mai fi o variantă!

Varianta 4 (soluția temporară). Ar fi o soluție temporară, care să fie treptat înlocuită prin mărirea eșalonată a punctului de pensie in 2021 și în continuare. Ținând cont de cât de mici sunt pensiile foarte mici, total insuficiente pentru cei care le primesc, să se facă o mărire diferențiată a pensiilor: cele foarte mici să crească cu un procentaj mare, să zicem 30%, iar procentajul să se micșoreze în trepte până la cele mari, care să fie mărite doar cu 5%. Sigur, măririle în trepte, cu procentaje diferite, sunt inacceptabile pentru că strică piramida pensiilor, creată strict pe baza contributivității. Nu se poate umbla la așa ceva. Dar se poate face altceva. Constatând existența unor pensii foarte mici, guvernul poate decide acordarea unor ajutoare pentru cei cu pensii foarte mici, care să ducă creșterea chiar la 30% față de valoarea actuală. Reiau pentru a explica, poate, mai clar. Aș propune ca toate pensiile să fie crescute cu 5% în septembrie. Dar, suplimentar față de această creștere, să se prevadă niște pensii ajutătoare (se pot numi oricum), cu caracter temporar, care să le crească pe cele mai mici de 800 lei cu 30%, pe cele între 801 și 1100 cu 20% și pe cele între 1101 și 1500 cu 10%. Ar rezulta structura din tabelul 1.

Tabelul 1

Nivel actual al pensieiProcentaj de creștere a punctului de pensieProcentaj de creștere prin pensie ajutătoareProcentaj total de creștereNumăr de beneficiariValoare lunară estimativă a tuturor pensiilor din acest interval
Mai mic de 800 lei5%25%30%1.451.359235.998.973,7
Între 801 și 1100 lei5%15%20%810.804153.952.120,4
Între 1101 și 1500 lei5%5%10%1.010.305130.946.121,5
Peste 1500 lei5%5%1.671.286192.961.288,1
Total   4.943.754713.858.503,7

După cum se vede, efortul lunar pentru această variantă este de 0,713 mld. lei, ceea ce înseamnă, pentru anul 2020 (4 luni) 2,855 mld. lei. Această valoare este apropiată de 2,69 mld. lei, cât ar costa creșterea cu 10% a tuturor pensiilor, sumă despre care dl. Cîțu ne spune că ar putea fi suportată de bugetul pe 2020.

Concluzii

Cred că avantajele variantei 4 sunt evidente. Jumătate dintre pensionari (46%), cei cu pensii mai mici de 1500 lei, vor avea măriri de 20-30%, în detrimentul unei treimi, a celor cu pensii peste 2000 lei (34%), care vor avea măriri de doar 5%. În acest fel, într-un an dificil din punct de vedere economic, măririle de pensii se vor duce acolo unde este cea mai mare nevoie de ele! Practic, cu același efort financiar ca și mărirea tuturor pensiilor cu 10%, se va obține o ajutorare suplimentară a jumătății pensionarilor cu pensii mici.

Desigur, soluția e propusă doar în mare, sunt necesare detalii, de exemplu, trecerea între treptele de creștere trebuie să fie mult mai lină decât am spus. De exemplu, în intervalul pensiilor mărite cu 20% (1101-1500 lei), pensiile de 1105 lei vor fi mărite cu mai mult de 20%, iar cele de 1495 lei cu mai puțin de 20%, astfel încât ultimele să nu depășească pensiile cele mai mici mărite cu 10% (să zicem, cele de 1505 lei). Aceste detalii pot fi cu ușurință reglate, fără ca liniile generale să se modifice.

Evident, aceasta este doar o propunere privind modul de a rezolva situația.

Anexa 1

Datele privind distribuția actuală (martie 2020) a pensiilor din România (e vorba de cele care se formează pe baza principiului contributivității, nu de cele ”de serviciu”) sunt extrase de pe site-ul Economica.net. La adresa https://www.economica.net/romania-pensionara-fara-privilegii–2-milioane-de-romani-iau-cel-mult-1-000-lei-pensie-sub-26-000-de-oameni-au-pensii-mai-mari-de-5-000-de-lei_183227.html, există un tabel care prezintă nivelul brut lunar al pensiei din sistemul public de pensii al Casei Naționale de Pensii Publice, în martie 2020. Pentru un număr de 15 intervale (începând cu pensii mai mici de 500 lei, apoi între 501 și 600 lei și mergând, în fine, până la pensii mai mari de 5000 lei) se precizează numărul de persoane care primesc pensii brute în intervalul respectiv. În total, sunt 4.943.754 de pensionari, ale căror pensii brute însumează 6,73 mld. lei pe lună.

Am folosit aceste date pentru a calcula cât fac la un loc pensiile din fiecare dintre cele 15 intervale. Pentru intervalele cu două limite, am luat în calcul valoarea medie a pensiei, înmulțită cu numărul de persoane. Pentru primul interval, pensii mai mici de 500 lei, am luat o valoare oarecum medie de 350 lei, iar pentru ultimul, o valoare de 7000 lei. Sigur, este vorba de o aproximație, neavând alte detalii.

Având aceste date, am putut construi mai multe scenarii de creștere în trepte a pensiilor, conform celor prezentate mai sus.