Susținătorii pandemiei, în acțiune!

august 3, 2020

Mi-am propus să verific dacă, așa cum a spus foarte apăsat președintele Iohannis, unele dintre acțiunile întreprinse de PSD, Avocatul Poporului (AP) și CCR în ultima vreme au avut cu adevărat efecte asupra evoluției pandemiei in România.

Am folosit ca parametru de control variația în timp a procentajului de cazuri noi față de numărul de teste. Și nu am reprezentat variația zilnică a acestui parametru, ci media pe o săptămână a variațiilor zilnice, avantajul fiind că obținem o curbă (reprezentată mai jos) care permite observarea mai precisă a tendințelor de evoluție. Pentru operativitate, o voi numi ”curba procentajului”. 

Aș mai preciza că intervențiile nefaste pe care încercăm să le identificăm nu acționează imediat, ci după o perioadă de 1-2 săptămâni, perioada de incubație a bolii.

Reamintesc că în perioada stării de urgență (15 martie – 15 mai), Guvernul a reușit, prin măsurile impuse (în special prin amenzile mari, care au inhibat încălcarea regulilor sanitare) să oprească creșterea numărului de infectări. Evoluția curbei procentajului în luna aprilie este de scădere apreciabilă, având o pantă constantă, până în săptămâna 11-17 mai (cu excepția unei mici reveniri din săptămâna 4-10 mai, din cauza relaxărilor din preajma sfintelor sărbători ale Paștelui ortodox – 19 aprilie, dar după acea panta de scădere s-a păstrat constantă).

Din nefericire, începând cu săptămâna 18-24 mai, panta de scădere s-a micșorat, din cauza primei intervenții a triadei PSD-AP-CCR, momentul fiind marcat cu M1. La 6 mai, răspunzând prompt sesizării AP, CCR declară neconstituționale amenzile pentru încălcarea stării de urgență, lipsind Guvernul de principalul instrument de oprire a răspândire a pandemiei. După cum se vede din figură, în loc să continue cu panta marcată punctat, curba procentajului urmează o pantă diferită, mai mică.

Din păcate, nici această nouă pantă nu poate fi continuată, întrucât la 6 mai CCR stabilise și că este necesară o lege a stării de alertă, care să fie trecută prin Parlament. Or, această mișcare a dus la neacoperirea perioadei 15-17 mai cu o lege care să conțină măsuri pentru combaterea pandemiei. Guvernul era din nou lipsit de mijloace de acțiune. Pe curba procentajului, apare momentul M2 (în săptămâna 25-31 mai), când în loc să urmeze panta marcata punctat, apare o plafonare a scăderii, urmată chiar de o creștere a procentajelor de îmbolnăviri, mai ales din cauza unei campanii insistente în presă și pe Internet în favoarea ”negaționiștilor”, cei care – culmea, abia acum! – nu cred că există o pandemie.

În fine, AP și CCR lovesc din nou pe 25 iunie, când CCR, sesizată de AP, stabilește că anumite articole sunt neconstituționale în legea abia trecută prin Parlament și promulgată la 15 mai de Președinte. Decizia este motivată abia pe 2 iulie, dar între timp răul a fost făcut: ”negaționiștii” au un nou motiv de a nu respecta regulile sanitare. Pe 6 iulie, Guvernul depune un nou proiect de lege, care este întârziat de Parlament, cel care vrea să facă ”o lege bună”, așa că, după ce legea trece de Cameră, este pur și simplu blocată o săptămână la Senat (unde PSD are o majoritate mai clară). Abia pe 18 iulie legea ajunge la promulgare! Acest moment apare pe curba procentajului ca M3, în săptămâna 20-26 iulie. Diferența între panta care ar fi putut fi fără această intervenție (linia punctată, care merge spre o plafonare a procentajului) și panta reală este chiar foarte mare, iar tendința crescătoare devine aproape exponențială, numărul zilnic de cazuri noi depășind zilnic, de 12 zile, pragul de 1000. 

Acum se poate spune că triada a reușit! Și-a atins scopul! România a ajuns pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește combaterea pandemiei.

E ceva cu totul bizar. România se află într-un război, epidemiologic, dar tot război! Iar un partid politic încearcă prin toate mijloacele (inclusiv folosind instituții pe care vremelnic le controlează) să zădărnicească eforturile Guvernului de a câștiga acest război! Mă întreb dacă acest caz nu ar trebui discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Eu cred că este vorba de o trădare națională, care n-ar trebui să rămână nepedepsită! Sigur, sper ca cei care au înțeles ce s-a întâmplat (iar eu încerc să le ofer argumente științifice prin acest text) vor da un verdict la urne. Dar parcă nu e suficient!

Colegiul Național ”I. L. Caragiale” este urmașul liceului ”Sf. Petru și Pavel”

iulie 5, 2020

Credeam că propoziția din titlu nu mai poate fi contrazisă în Ploieștiul anului de grație 2020. Cu toate astea, zilele trecute, am avut o discuție pe FB cu un tânăr ploieștean ce părea nu doar absolut sigur că nu CN ”Ion Luca Caragiale” (CNILC), ci CN ”Mihai Viteazul” (CNMV), este urmașul liceului ”Sf. Petru și Pavel”, fiind chiar vehement la adresa mea, cel care îi pusesem linkurile la textele din Wikipedia despre CNILC și CNMV (care lămureau imediat genealogiile), opinând că sunt ”căpos” și că e ”păcat de părul Dvs. alb” etc, deși eu îl tratasem cu maximă civilitate. Înțelegând că tânărul în chestiune n-are cu ce să înțeleagă, am renunțat să-l mai conving, dar m-am gândit că un articol despre acest subiect pare să fie totuși necesar. Iată-l!

Cine e urmașul de drept?

Ca să lucrăm chiar cu ”materialul clientului”, începem prin a ne uita pe site-ul CN ”Mihai Viteazul”, cel care, nu-i așa, ar trebui să spună ceva despre strămoșii lui. Din păcate, CNMV are deocamdată un site nou, destul de slab ca design (probabil, va fi îmbunătățit), în care subiectul ”Istoric” nu există. Am căutat un pic și am găsit intrarea în site-ul vechi, la care există, totuși, greu accesibilă, o istorie a școlii. Ea începe așa: 1874, 8 noiembrie – se inaugurează oficial Școala secundară de fete din Ploiești. Apoi, după ce este descrisă dezvoltarea acestei școli, se menționează: 1944 – Localul este distrus in timpul războiului. După război, școala a funcționat în mai multe localuri; 1959 – Din acest an, liceul funcționează la adresa actuală, în localul liceului „Sf. Petru și Pavel”, parțial distrus de bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Un text asemănător apare și pe Wikipedia.

În primul rând, chestiunea despre care discutăm e lămurită. CNMV nu pretinde niciun moment că ar fi urmașul liceului ”Sfinții Petru și Pavel”, ci al liceului de fete ”Despina Doamna”. Spune doar (ceea ce este, desigur, corect) că funcționează în localul care a aparținut liceului ”Sf. Petru și Pavel”.

Totuși, sunt necesare niște precizări pentru că istoria așa cum este prezentată pe pagina CNMV are mari lacune. Ca să lămurim subiectul, ne vom folosi de un document excelent, care prezintă ”Etapele dezvoltării culturale a municipiului Ploiești[1], cu o cronologie amănunțită a celor întâmplate. Datele care urmează sunt preluate din acest document.

Școlile ploieștene între 1944 și 1959

  • În anul 1944, bombardamentele anglo-americane au lovit mai multe clădiri din Ploiești. Pe 5 aprilie, clădirea liceului de fete ”Despina Doamna” a fost complet distrusă, iar în luna mai, din cea a liceului ”Sf. Petru și Pavel” a rămas în picioare, cu pagube majore, doar aripa de nord (cea dinspre biserica Sf. Gheorghe Nou), celelalte două fiind grav avariate. Din fericire, toate școlile din Ploiești fuseseră evacuate pe 1 aprilie : Liceul ”Sf. Petru și Pavel” – la Izvoarele, Liceul ”Despina Doamna” – la Slănic, Liceul Comercial de Băieți – la Măneciu, Liceul Comercial de fete – la Văleni.
  • După 30 august 1944, instituțiile încep să revină din dispersare, să-și repare sediile sau să-și caute altele, câteva școli primare vor găsi adăpost în localurile celor vecine. Liceul ”Sf. Petru si Pavel” își repară și recompartimentează aripa nordică, în care va continua să funcționeze încă patru ani. Palatul Școalelor Comerciale, clădire vastă și impunătoare, care scăpase neatinsă de bombardamente, este eliberată de trupele sovietice, care o folosiseră ca lagăr de prizonieri și va adăposti mai multe școli secundare (inclusiv Liceul ”Despina Doamna”!). În aceste condiții se desfășoară anii școlari 1944-1945 și 1945-1946.
  • 1 septembrie 1946: din Liceul ”Sf. Petru și Pavel” se desprinde un rând de clase (rămânând numai două rânduri aici) și se constituie Liceul ”Nicolae Iorga”, care va funcționa în primul an tot în localul de pe Bulevard, iar în cel de al doilea, în localul din Calea Oilor nr. 98.
  • 3 august 1948: se adoptă Reforma Învățământului. În Ploiești, liceul ”Sf. Petru și Pavel” devine Liceul Teoretic nr. 1 de băieți (în care sunt incluse și liceele ”N. Iorga” și ”N. Bălcescu” și gimnaziul ”Mihai Eminescu”), iar Liceul ”Despina Doamna” devine Liceul Teoretic nr. 2 de fete (cu includerea pensionului ”Regina Elisabeta”). De fapt, ele erau încă de acum niște școli medii (cum vor fi și numite patru ani mai târziu), cu clasele VIII-X și, în lichidare, XI si XII.
  • 10 septembrie 1948: se termină mutarea Liceului nr. 1 de băieți, de pe Bulevard, în Palatul Școalelor Comerciale (Calea Oilor nr. 98), atribuit în urma unui schimb între ministere. Liceul de Fete, care învăța aici încă din 1944, devine chiriaș al acestuia. Școala medie tehnică de administrație economică băieți se mută în localul de pe Bulevard (aripa de nord), a cărei proprietate îi este atribuită. Ministerul Comerțului, din lipsa de fonduri, nu poate continua lucrările de reconstrucție a corpului central, acestea fiind preluate de Ministerul Petrolului și Minelor.
  • La sfârșitul lui octombrie 1949, este terminată refacerea (într-un stil nou, funcțional, lipsit de monumentalitate) corpului central al clădirii Liceului. Aici se mută Școala medie Tehnică de Petrol, care devine proprietara localului, preluând și școala medie tehnică de administrație economică, în lichidare.
  • 1 septembrie 1952: ca urmare a scurtării duratei învățământului secundar, cele două licee teoretice își schimbă numele în Școala medie de Băieți, de 10 ani, ”I. L. Caragiale”, respectiv Școala medie de Fete, de 10, ani Ploiești.
  • 1 septembrie 1954: se reorganizează din nou învățământul mediu din Ploiești cu 6 școli medii, din care le vom menționa doar pe primele două, ambele, cu sediul în localul din str. Gh. Doja (fostă Calea Oilor) nr. 98: Școala medie nr. 1 ”I. L. Caragiale” (băieți), Școala medie nr. 2 (fete).
  • 13 iulie 1956: se decide revenirea la învățământul de 11 ani și se trece la mixtarea școlilor.
  • În mai-iunie 1959, se termină construcția unui local modern în Bulevardul Petrolului (dincolo de podul de la Gara de Sud), unde se mută Grupul Școlar Petrol-Chimie (fosta școală medie tehnică de petrol), care părăsește clădirea din Bulevard (cea care fusese a liceului ”Sf. Petru și Pavel”), iar clădirea reintră în proprietatea Ministerului Învățământului Public. În mod logic, i se propune Școlii medii nr.1 ”I. L. Caragiale” să se mute în localul ei tradițional de pe Bulevard, dar conducerea școlii solicită rămânerea în localul din str. Gh. Doja nr. 98, lucru care i se aprobă. Școala medie mixtă nr. 2 ”A. Toma” (nu este clar când primise acest nume, probabil chiar atunci, în 1959; de altfel, la 1 septembrie 1965 această denumire i-a fost retrasă, școala rămânând timp de 9 ani singura din Ploiești fără nume, doar cu numărul 2) se mută în localul de pe Bulevard, eliberat de Grupul Școlar Petrol-Chimie.

Ne oprim aici cu relatarea evenimentelor istorice, din care putem face două adăugiri la istoricul CNMV: a) Școala a funcționat între 1944 și 1959, deci timp de 15 ani, în localul actual al CNILC, din str. Gh. Doja (fostă Calea Oilor) nr. 98; b) Între 1959 și 1965, școala s-a numit ”A. Toma”, după numele unui poet minor interbelic, comunist și ploieștean (nu se știe de ce i-a fost retras numele exact odată cu începerea epocii Ceaușescu; este posibil ca cei doi să se fi cunoscut…).

Concluzii

Sper că cele de mai sus au lămurit pe deplin problema. Istoria celor două mari colegii naționale din Ploiești este acum clară.

CNILC a apărut la 3 noiembrie 1864, ca un gimnaziu, în clădirea Școlii de Băieți nr. 1 (clădire aflată astăzi între str. Ștefan ce Mare și str. Nicolae Bălcescu), devenind la 5 august 1866 (odată cu mutarea în noul local, cel care astăzi găzduiește Muzeul de Istorie și Arheologie al Județului Prahova) gimnaziul ”Sf. Petru și Pavel” și, din 1 septembrie 1880, Liceul Sf. Petru și Pavel”. Acest liceu a funcționat 50 de ani (între 23 aprilie 1898 și 10 septembrie 1948), în localul de pe Bulevard, construit special pentru el. Clădirea a fost deteriorată ca urmare a bombardamentelor din 1944, astfel încât, din 1948 și până în prezent, a ocupat fostul Palat al Școalelor Comerciale, din strada Gh. Doja (fostă Oilor) nr. 98. În 1952, la centenarul nașterii marelui scriitor, primește numele ”Ion Luca Caragiale”.

CNMV a apărut ca școală secundară de fete, înființată în 1874 și care la 11 februarie 1895 a primit numele ”Despina Doamna”. Cum localul i-a fost complet distrus în 1944, din acel  moment, timp de 15 ani, a funcționat în clădirea Școalelor Comerciale (între 1948 și 1959, fiind în același local cu Liceul nr. 1). Din 1959, ca urmare a refuzului Liceului nr. 1 ”I. L. Caragiale” de a se întoarce în localul din Bulevard, Liceul nr. 2 se mută acolo, sub numele de școala medie nr. 2 ”A. Toma”, denumire retrasă în 1965, rămânând doar cu nr. 2. Din 1974, primește numele ”Mihai Viteazul”.

Toate aceste date sintetice sunt asumate de conducerile celor două colegii naționale. Din istoricul CNMV de pe site-ul propriu lipsesc cele două elemente  menționate mai sus (punctele a și b). Istoricul CNILC de pe site-ul propriu este corect.

Cum totuși mai sunt unii absolvenți (poate și elevi) ai CNMV care tânjesc după aura liceului ”Sf. Petru și Pavel”, trebuie să-i lămuresc că se străduiesc degeaba. Istoria nu poate fi schimbată! În fond, școala lor este un excepțională, din câte înțeleg, în ziua de azi, cea mai bună din județ (deci înaintea CNILC), așa că au cu ce se lăuda. Iar faptul că CNMV este găzduit în prezent de același local care a fost al liceului ”Sf. Petru și Pavel” (de fapt, un singur corp de clădire din cele trei mai seamănă cu cel inițial, iar clădirea principală, fațada școlii, e complet diferită de superba clădire inițială) nu are cum să-i facă moștenitorii acelui nume glorios.

Ca să mă fac înțeles mai bine, vin cu un exemplu din lumea teatrului românesc. La bombardamentele din 23-24 august 1944 a fost distrusă complet clădirea Teatrului Național din București. Trupa s-a mutat în mai multe alte săli din București, sala principală fiind timp de aproape 30 de ani (din 1944 și până în 1973) sala Comedia, de pe Calea Victoriei, până la darea în funcțiune, în decembrie 1973, a noului sediu, din Piața Universității. După mutarea Teatrului Național în noua sală, în sala Comedia s-a mutat Teatrul Giulești. Ei, cum ar fi fost ca Teatrul Giulești să spună acum că el este continuatorul Teatrului Național, doar pentru că de aproape 50 de ani joacă în sala care timp de 30 de ani a fost a Teatrului Național?! Nici vorbă de așa ceva.

În viitor, dacă veți mai întâlni, poate, cârcotași cenelemeviști (le spun așa cu toată simpatia, să fie clar) care să se revendice de la … sfinții apostoli, le puteți da spre lectură acest text. Eu aș zice că ar trebui să fie suficient!   


[1] http://www.ploiesti.ro/Hotarari/02%20(27%20februarie%202004)/19%20anexa%205%20statut.htm

A mări sau … a nu mări cu 40%? Ideea de bază

iulie 1, 2020

REZUMAT: Se propune o variantă de creștere diferențiată a pensiilor: cele mici cu până la 30%, iar cele mari cu doar 5%, cu aceiași bani cu care ar fi mărite toate pensiile, uniform, cu 10%. În acest mod, jumătate din pensionari (cei cu pensii mai mici de 1500 lei) vor avea pensii mărite cu 20-30%, iar o treime, cei cu pensii de peste 2000 lei, le vor avea mărite doar cu 5%. Aceasta ar fi o soluție temporară, impusă de situația economică gravă indusă de pandemie, până la creșterea în continuare a punctului de pensie în 2021 și 2022.

Guvernul are câteva soluții la îndemână în ceea ce privește majorarea din septembrie a pensiilor. Le voi evalua pe rând, folosind modul de calcul descris in Anexa 1.

Varianta 1. Să mărească toate pensiile cu 40%, câștigând detașat alegerile, cu prețul distrugerii bugetului, creșterii inflației și pierderii credibilității internaționale. Nu cred că vor proceda așa, indiferent de rezultat! Efortul suplimentar de la bugetul 2020 ar fi de cca 10,76 mld. lei!

Varianta 2. Să nu mărească deloc pensiile, invocând argumente economice puternice, reale. Iarăși, nu e o soluție, pentru că pensionarii au deja un orizont puternic de așteptare.

Varianta 3. Să mărească pensiile cu doar 10% (cum a anunțat deja, ca propunere, ministrul de finanțe), efortul suplimentar de la bugetul 2020 fiind de cca 2,69 mld.lei! În același timp, să explice clar și limpede de ce mai mult nu se poate.

S-ar zice că acestea sunt toate variantele posibile, cu excepția faptului că, la varianta 3, procentajul ar putea fi un pic mai mare sau mai mic decât 10%.

O nouă variantă!

Și totuși, poate ar mai fi o variantă!

Varianta 4 (soluția temporară). Ar fi o soluție temporară, care să fie treptat înlocuită prin mărirea eșalonată a punctului de pensie in 2021 și în continuare. Ținând cont de cât de mici sunt pensiile foarte mici, total insuficiente pentru cei care le primesc, să se facă o mărire diferențiată a pensiilor: cele foarte mici să crească cu un procentaj mare, să zicem 30%, iar procentajul să se micșoreze în trepte până la cele mari, care să fie mărite doar cu 5%. Sigur, măririle în trepte, cu procentaje diferite, sunt inacceptabile pentru că strică piramida pensiilor, creată strict pe baza contributivității. Nu se poate umbla la așa ceva. Dar se poate face altceva. Constatând existența unor pensii foarte mici, guvernul poate decide acordarea unor ajutoare pentru cei cu pensii foarte mici, care să ducă creșterea chiar la 30% față de valoarea actuală. Reiau pentru a explica, poate, mai clar. Aș propune ca toate pensiile să fie crescute cu 5% în septembrie. Dar, suplimentar față de această creștere, să se prevadă niște pensii ajutătoare (se pot numi oricum), cu caracter temporar, care să le crească pe cele mai mici de 800 lei cu 30%, pe cele între 801 și 1100 cu 20% și pe cele între 1101 și 1500 cu 10%. Ar rezulta structura din tabelul 1.

Tabelul 1

Nivel actual al pensieiProcentaj de creștere a punctului de pensieProcentaj de creștere prin pensie ajutătoareProcentaj total de creștereNumăr de beneficiariValoare lunară estimativă a tuturor pensiilor din acest interval
Mai mic de 800 lei5%25%30%1.451.359235.998.973,7
Între 801 și 1100 lei5%15%20%810.804153.952.120,4
Între 1101 și 1500 lei5%5%10%1.010.305130.946.121,5
Peste 1500 lei5%5%1.671.286192.961.288,1
Total   4.943.754713.858.503,7

După cum se vede, efortul lunar pentru această variantă este de 0,713 mld. lei, ceea ce înseamnă, pentru anul 2020 (4 luni) 2,855 mld. lei. Această valoare este apropiată de 2,69 mld. lei, cât ar costa creșterea cu 10% a tuturor pensiilor, sumă despre care dl. Cîțu ne spune că ar putea fi suportată de bugetul pe 2020.

Concluzii

Cred că avantajele variantei 4 sunt evidente. Jumătate dintre pensionari (46%), cei cu pensii mai mici de 1500 lei, vor avea măriri de 20-30%, în detrimentul unei treimi, a celor cu pensii peste 2000 lei (34%), care vor avea măriri de doar 5%. În acest fel, într-un an dificil din punct de vedere economic, măririle de pensii se vor duce acolo unde este cea mai mare nevoie de ele! Practic, cu același efort financiar ca și mărirea tuturor pensiilor cu 10%, se va obține o ajutorare suplimentară a jumătății pensionarilor cu pensii mici.

Desigur, soluția e propusă doar în mare, sunt necesare detalii, de exemplu, trecerea între treptele de creștere trebuie să fie mult mai lină decât am spus. De exemplu, în intervalul pensiilor mărite cu 20% (1101-1500 lei), pensiile de 1105 lei vor fi mărite cu mai mult de 20%, iar cele de 1495 lei cu mai puțin de 20%, astfel încât ultimele să nu depășească pensiile cele mai mici mărite cu 10% (să zicem, cele de 1505 lei). Aceste detalii pot fi cu ușurință reglate, fără ca liniile generale să se modifice.

Evident, aceasta este doar o propunere privind modul de a rezolva situația.

Anexa 1

Datele privind distribuția actuală (martie 2020) a pensiilor din România (e vorba de cele care se formează pe baza principiului contributivității, nu de cele ”de serviciu”) sunt extrase de pe site-ul Economica.net. La adresa https://www.economica.net/romania-pensionara-fara-privilegii–2-milioane-de-romani-iau-cel-mult-1-000-lei-pensie-sub-26-000-de-oameni-au-pensii-mai-mari-de-5-000-de-lei_183227.html, există un tabel care prezintă nivelul brut lunar al pensiei din sistemul public de pensii al Casei Naționale de Pensii Publice, în martie 2020. Pentru un număr de 15 intervale (începând cu pensii mai mici de 500 lei, apoi între 501 și 600 lei și mergând, în fine, până la pensii mai mari de 5000 lei) se precizează numărul de persoane care primesc pensii brute în intervalul respectiv. În total, sunt 4.943.754 de pensionari, ale căror pensii brute însumează 6,73 mld. lei pe lună.

Am folosit aceste date pentru a calcula cât fac la un loc pensiile din fiecare dintre cele 15 intervale. Pentru intervalele cu două limite, am luat în calcul valoarea medie a pensiei, înmulțită cu numărul de persoane. Pentru primul interval, pensii mai mici de 500 lei, am luat o valoare oarecum medie de 350 lei, iar pentru ultimul, o valoare de 7000 lei. Sigur, este vorba de o aproximație, neavând alte detalii.

Având aceste date, am putut construi mai multe scenarii de creștere în trepte a pensiilor, conform celor prezentate mai sus.  

A mări sau … a nu mări cu 40%?

iunie 29, 2020

REZUMAT: Se propune o variantă de creștere diferențiată a pensiilor: cele mici cu până la 30%, iar cele mari cu doar 5%, cu aceiași bani cu care ar fi mărite toate pensiile, uniform, cu 10%. În acest mod, jumătate din pensionari (cei cu pensii mai mici de 1500 lei) vor avea pensii mărite cu 20-30%, iar o treime, cei cu pensii de peste 2000 lei, le vor avea mărite doar cu 5%. Aceasta ar fi o soluție temporară, care nu modifică distribuția pensiilor pe bază de contributivitate (amănunte, în articol), impusă de situația economică gravă indusă de pandemie, până la creșterea în continuare  a punctului de pensie în 2021 și 2022.

Introducere

Aproape toți comentatorii sunt de acord: așteptata mărire din septembrie a pensiilor va fi momentul decisiv pentru cele două rânduri de alegeri din acest sfârșit de an. O mărire cu 40% ar asigura succesul PNL la diferență mare față de PSD, dar ar arunca în mod cert bugetul în haos. Și nu doar bugetul din 2020, ci și cel din anii viitori, în care PNL ar dori să guverneze. În plus, s-au făcut promisiuni ferme organismelor internaționale că mărirea va fi doar în limite rezonabile. Pe de altă parte, orice cifră mai mică de 40% va fi speculată la disperare de PSD, pentru că este șansa lor majoră de a micșora decalajul față de PNL. Caz în care PNL ori pierde alegerile, ori le câștigă la limită și depinde total în noul guvern de susținerea USR, cu care, se vede de pe acum, va fi dificil de conviețuit.

Sigur, soluția normală ar fi să li se explice oamenilor, în mod convingător, că după o cădere economică masivă produsă de o pandemie pe care nimeni nu o bănuia atunci când s-a votat legea cu 40%, e normal să mărești cu cât (mai) poți, nu la nivelul prognozat inițial. De asemenea, că această creștere foarte mare ar provoca inflație, prin aruncarea unei mari cantități de bani suplimentari pe piață. Adică ”ce iei pe mere dai pe pere”. Expresia însemnând că cineva care vinde scump merele va fi nevoit să cumpere tot scump perele. Evident, e vorba de ”mere” și ”pere” generice, ele însemnând de fapt produse. În cazul nostru, cresc pensiile cu 40%, dar vor crește și prețurile la orice!  Poate că asemenea explicații i-ar putea lămuri pe pensionari. Sau poate că nu! E posibil ca propaganda PSD, prin posturile TV, să fie mai puternică!

A doua cale de atac a PSD. Se va spune că această mărire cu 40% a pensiilor apare într-o o lege votată și promulgată, deci în vigoare. Cum să nu respecți legea?! Da, dar n-ar fi prima dată când apar derogări de la lege. Un exemplu ne vine imediat în minte. Legea Educației Naționale (nr. 1/2011) spune la art. 8: Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv. Or, din 2011 încoace, finanțarea educației de la bugetul de stat a fost mereu în jur de 3%. Cu completări de la bugetele locale, poate de 4%. În nici un caz, de 6%! Cât despre bugetul cercetării, 1% este o glumă. El a fost în realitate, an de an, cam de 0,17%! Iar aceste subfinanțări nici măcar nu au fost explicate, fiind păstrate și în ani de creștere economică!

Deci PNL ar avea suficiente motive pentru a invoca starea specială a economiei și a mări în septembrie pensiile cu un procentaj mai mic de 40%. Motive există, la fel și precedente, după cum am văzut. Pregătind o asemenea soluție, deja ministrul de finanțe, dl. Câțu, a anunțat o cifră neoficială de 10% mărire. Dacă așa va fi, sunt convins că soluția va fi spulberată fără milă de propaganda PSD. Și cum ei au (aproape total) acces direct la sufletele pensionarilor, prin posturile TV arondate (A3, TVR, România TV, Realitatea Plus etc.), vor reuși să-i lămurească pe cei mai amărâți dintre pensionari (telespectatori fideli ai acestor posturi) că PSD, dacă va fi votat, va mări în mod cert pensiile, fix cu 40%.

Și totuși, se pare că aici, chiar dl. Câțu are un as în mânecă. Pe care l-a arătat deocamdată doar parțial, păstrând probabil probele clare pentru campania electorală. Se pare că, în 2019, ministrul de finanțe pesedist Eugen Teodorovici a avut o discuție cu creditorii internaționali ai României, în care, pentru a fi credibil și a primi noi finanțări, a promis un plan în mai multe puncte, unul dintre ele fiind amânarea măririi pensiilor din septembrie 2020 (când PSD spera să mai aibă guvernul, evident). Adică exact ce PSD acuză PNL-ul că va face, fie total, fie parțial, prin acordarea unei măriri mai mici, de doar 10-20%.

Variantele posibile

Recapitulând, Guvernul ar avea câteva soluții la îndemână în ceea ce privește majorarea din septembrie a pensiilor. Le voi evalua pe rând, folosind modul de calcul descris in Anexa 1.

Varianta 1. Să mărească toate pensiile cu 40%, câștigând detașat alegerile, cu prețul distrugerii bugetului, creșterii inflației și pierderii credibilității internaționale. Nu cred că vor proceda așa, indiferent de rezultat! Efortul suplimentar de la bugetul 2020 ar fi de cca 10,76 mld. lei!

Varianta 2. Să nu mărească deloc pensiile, invocând argumente economice puternice, reale. Iarăși, nu e o soluție, pentru că pensionarii au deja un orizont puternic de așteptare, fiind și incitați permanent de televiziuni.

Varianta 3. Să mărească pensiile cu doar 10% (cum a anunțat deja, ca propunere, ministrul de finanțe), efortul suplimentar de la bugetul 2020 fiind de cca 2,69 mld.lei! În același timp, să explice clar și limpede de ce mai mult nu se poate, folosindu-se și de ceea ce promisese organismelor internaționale chiar ministrul de finanțe al PSD, Eugen Teodorovici. Mai ales că acea discuție fusese purtată înainte de apariția pandemiei, aducătoare de criză economică mondială! Deci PSD nu avea de gând nici atunci, în 2019, să opereze mărirea cu 40%, iar acum e foarte ferm în a cere PNL să opereze această mărire, deși economia României a scăzut semnificativ din cauza pandemiei! Și această soluție, dacă va fi adoptată, va genera multe discuții televizate, cu efecte asupra alegerilor.

S-ar zice că acestea sunt toate variantele posibile, cu excepția faptului că, la varianta 3, procentajul ar putea fi un pic mai mare sau mai mic decât 10%.

O nouă variantă!

Și totuși, poate ar mai fi o variantă!

Varianta 4 (soluția temporară). Ar fi o soluție temporară, care să fie treptat înlocuită prin mărirea eșalonată a punctului de pensie in 2021 și în continuare. Ținând cont de cât de mici sunt pensiile foarte mici, total insuficiente pentru cei care le primesc, să se facă o mărire diferențiată a pensiilor: cele foarte mici să crească cu un procentaj mare, să zicem 30%, iar procentajul să se micșoreze în trepte până la cele mari, care să fie mărite doar cu 5%. Sigur, măririle în trepte, cu procentaje diferite, sunt inacceptabile pentru că strică piramida pensiilor, creată strict pe baza contributivității. Nu se poate umbla la așa ceva. Dar se poate face altceva. Constatând existența unor pensii foarte mici, guvernul poate decide acordarea unor ajutoare pentru cei cu pensii foarte mici, care să ducă creșterea chiar la 30% față de valoarea actuală. Reiau pentru a explica, poate, mai clar. Aș propune ca toate pensiile să fie crescute cu 5% în septembrie. Dar, suplimentar față de această creștere, să se prevadă niște pensii ajutătoare (se pot numi oricum), cu caracter temporar, care să le crească pe cele mai mici de 800 lei cu 30%, pe cele între 801 și 1100 cu 20% și pe cele între 1101 și 1500 cu 10%. Ar rezulta structura din tabelul 1.

Tabelul 1

Nivel actual al pensieiProcentaj de creștere a punctului de pensieProcentaj de creștere prin pensie ajutătoareProcentaj total de creștereNumăr de beneficiariValoare lunară estimativă a tuturor pensiilor din acest interval
Mai mic de 800 lei5%25%30%1.451.359235.998.973,7
Între 801 și 1100 lei5%15%20%810.804153.952.120,4
Între 1101 și 1500 lei5%5%10%1.010.305130.946.121,5
Peste 1500 lei5%5%1.671.286192.961.288,1
Total   4.943.754713.858.503,7

După cum se vede, efortul lunar pentru această variantă este de 0,713 mld. lei, ceea ce înseamnă, pentru anul 2020 (4 luni) 2,855 mld. lei. Această valoare este apropiată de 2,69 mld. lei, cât ar costa creșterea cu 10% a tuturor pensiilor, sumă despre care dl. Cîțu ne spune că ar putea fi suportată de bugetul pe 2020.

Concluzii

Cred că avantajele variantei 4 sunt evidente. Jumătate dintre pensionari (46%), cei cu pensii mai mici de 1500 lei, vor avea măriri de 20-30%, în detrimentul unei treimi, a celor cu pensii peste 2000 lei (34%), care vor avea măriri de doar 5%. În acest fel, într-un an dificil din punct de vedere economic, măririle de pensii se vor duce acolo unde este cea mai mare nevoie de ele! Practic, cu același efort financiar ca și mărirea tuturor pensiilor cu 10%, se va obține o ajutorare suplimentară a jumătății pensionarilor cu pensii mici.

Desigur, soluția e propusă doar în mare, sunt necesare detalii, de exemplu, trecerea între treptele de creștere trebuie să fie mult mai lină decât am spus. De exemplu, în intervalul pensiilor mărite cu 20% (1101-1500 lei), pensiile de 1105 lei vor fi mărite cu mai mult de 20%, iar cele de 1495 lei cu mai puțin de 20%, astfel încât ultimele să nu depășească pensiile cele mai mici mărite cu 10% (să zicem, cele de 1505 lei). Aceste detalii pot fi cu ușurință reglate, fără ca liniile generale să se modifice.

Evident, aceasta este doar o propunere privind modul de a rezolva situația.

Anexa 1

Datele privind distribuția actuală (martie 2020) a pensiilor din România (e vorba de cele care se formează pe baza principiului contributivității, nu de cele ”de serviciu”) sunt extrase de pe site-ul Economica.net. La adresa https://www.economica.net/romania-pensionara-fara-privilegii–2-milioane-de-romani-iau-cel-mult-1-000-lei-pensie-sub-26-000-de-oameni-au-pensii-mai-mari-de-5-000-de-lei_183227.html, există un tabel care prezintă nivelul brut lunar al pensiei din sistemul public de pensii al Casei Naționale de Pensii Publice, în martie 2020. Pentru un număr de 15 intervale (începând cu pensii mai mici de 500 lei, apoi între 501 și 600 lei și mergând, în fine, până la pensii mai mari de 5000 lei) se precizează numărul de persoane care primesc pensii brute în intervalul respectiv. În total, sunt 4.943.754 de pensionari, ale căror pensii brute însumează 6,73 mld. lei pe lună.

Am folosit aceste date pentru a calcula cât fac la un loc pensiile din fiecare dintre cele 15 intervale. Pentru intervalele cu două limite, am luat în calcul valoarea medie a pensiei, înmulțită cu numărul de persoane. Pentru primul interval, pensii mai mici de 500 lei, am luat o valoare oarecum medie de 350 lei, iar pentru ultimul, o valoare de 7000 lei. Sigur, este vorba de o aproximație, neavând alte detalii.

Având aceste date, am putut construi mai multe scenarii de creștere în trepte a pensiilor, conform celor prezentate mai sus.

 

Politicieni inconștienți doresc ca pandemia să aibă efecte grave. O analiză pe 12 săptămâni a evoluției Covid-19 în România

iunie 24, 2020

Apariția în spațiul public a unor discuții privind creșterea din ultima perioadă a numărului de infectări cu noul coronavirus m-a determinat să fac o analiză a evoluției pandemiei, strict pe baza datelor oficiale, cu prelucrări minime. Perioada analizată este 30 martie – 21 iunie. Am considerat că înainte de 30 martie testele făcute zilnic sunt prea puține pentru a oferi o informație semnificativă.

Metoda folosită

Ca date primare le-am folosit exclusiv pe cele oficiale, transmise zilnic de Grupul de Comunicare Strategică: 1) numărul de cazuri de Covid-19 depistate (https://datelazi.ro/), 1) numărul de teste efectuate (https://covid19.geo-spatial.org/statistici/teste-efectuate), respectiv 3) numărul de decese prin Covid-19 (https://datelazi.ro/).

Prin împărțirea numărului de cazuri depistate la numărul de teste efectuate, am obținut al patrulea parametru, valoarea zilnică a procentajului de cazuri depistate din testele efectuate.

Întrucât dacă reprezinți toate datele zilnice e greu să vezi o tendință de evoluție, am lucrat cu media pe o săptămână a datelor zilnice. Așa că am făcut media săptămânală a fiecăruia dintre acești 4 parametri, reprezentată grafic pentru 12 săptămâni în diagramele de mai jos și comentată în continuare.

Analiză

Diagrama 1 arată o creștere puternică inițială a numărului de cazuri de Covid-19 (pornită înainte de 15 martie), până în săptămâna 13 aprilie, când au început să se simtă măsurile sanitare impuse prin starea de urgență declarată la 15 martie. A urmat o plafonare până la 19 aprilie și apoi o scădere importantă a numărului de cazuri, practic până la săptămâna 18-24 mai. Deci măsurile au fost bune, luate la timp. Și populația a răspuns bine!

De remarcat că săptămâna 4-10 mai are, totuși, o medie mult mai mare decât ar fi fost normal (314 cazuri, în loc de 260, cât ar fi fost pe curba normală, probabil din cauza relaxării măsurilor de protecție cu ocazia Sărbătorilor Pascale, resimțită cu o întârziere de 2 săptămâni), după care, începând din 11-17 mai, se revine la curba de scădere normală.

Aș mai observa că forma curbei din diagrama 1 seamănă bine cu cea a curbei care descrie variația în timp a numărului de reproducție a virusului Covid (R), din excelentul articol al lui Victor Cozmei, apărut pe 24 iunie, în Hotnews (https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24133816-coronavirus-romania-judete-numarul-reproductie-virusului-tablou.htm).

Cum se știe, la 15 mai s-a încheiat starea de urgență și s-a intrat în starea de alertă. Ocazie cu care au apărut discuțiile politice despre care vom vorbi mai jos și, mai ales, de desființarea dreptului de amendare a celor care nu respectă măsurile de protecție (prin acțiunea concertată a PSD-Avocatul Poporului-CCR). Acesta este motivul pentru care, din acea săptămână, curba n-a scăzut în continuare, ci s-a plafonat, până pe 1-7 iunie. Din păcate, sfârșiturile de săptămână care au urmat și, mai ales, relaxarea măsurilor de protecție din 15 iunie (deschiderea mall-urilor etc.) și discuțiile aferente au produs creșteri însemnate ale numărului de cazuri noi.

Ne aflăm în prezent într-o perioadă de creștere masivă, chiar mai abruptă decât scăderea produsă de starea de urgență. Este un semnal de alarmă grav, pe care de altfel l-au tras și cei din Grupul de Comunicare Strategică. Ei au de luptat cu o mentalitate păguboasă și chiar criminală, instalată într-o mare parte a populației din cauza unor lideri politici care se comportă pur și simplu iresponsabil! Ei instigă permanent la nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, cer guvernului sa relaxeze cât mai mult restricțiile, iar imediat ce numărul de cazuri crește, pentru că sunt unii naivi care le urmează îndemnurile la nesupunere, tot ei acuză guvernul că nu stăpânește pandemia! Un joc de doi bani, ușor de demontat!

Probabil că gestionarea foarte bună a situației de către guvernul PNL le-a căzut greu la stomac. Ca să nu există dubii, să-i numim pe acești lideri. În principal, e vorba de Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și, din păcate, Dan Barna, prost sfătuit (de cine oare?) să atace permanent PNL în speranța că va câștiga voturi. Se întâmplă invers: votanții USR se îndepărtează de acest partid, mai ales că dl. Barna se comportă în interior precum fostul șef PSD, actualmente cu altă ocupație. Adică își exclude din partid adversarii politici. Continuați tot așa, domnule Barna și o să rămâneți fără partid! 

E momentul să spulberam și o altă minciună promovată cu insistență de unii naivi sau chiar răuvoitori: aceea că numărul mai mare cazuri apare exclusiv din cauza numărului mai mare de testări. Nu este așa! Diagrama 2 arată evoluția mediei pe fiecare săptămână a numărului de teste efectuate zilnic. Sigur, curba nu arată numărul de persoane testate, unele persoane fiind în mod cert testate de mai multe ori. Trebuie subliniat și faptul că testele se efectuează după o procedură bine stabilită, doar pentru persoanele suspecte de a se fi infectat cu Covid-19 și pentru cele care au intrat în contact cu persoane infectate. Totuși, datele sunt semnificative.

Ce e de observat? Cu excepția unei perioade inițiale (până la săptămâna 20-26 aprilie), numărul de teste a fost după aceea aproape tot timpul în plaja dintre 8000 și 10.000, ca medie pe o săptămână a numărului zilnic de teste. Cu toate acestea, am avut acele modificări însemnate ale numărului de cazuri depistate, urmărită în diagrama 1, adică o scădere accentuată și apoi o creștere importantă, care continuă. Deci, indiferent de numărul de teste efectuate, numărul de cazuri noi arată clar o evoluție a bolii la nivel comunitar.

Situația poate fi urmărită și mai bine în diagrama 3, unde este reprezentată media săptămânală a procentajului zilnic de cazuri depistate din testări. Pentru ca rezultatele să fie mai semnificative, aici am reprezentat doar perioada în care numărul de teste a fost, în general, de cel puțin 8000 pe zi, adică începând din săptămâna 26 aprilie – 3 mai și până astăzi.

Se observă creșterea îngrijorătoare a procentajului în ultimele două săptămâni, valoarea înregistrată duminică 21 iunie fiind chiar de 5%, e drept, pentru un număr mic de testări, doar 6333!!

Pentru a estima tendința pentru viitor, am urmărit și cele trei zile care au urmat. Luni 22 iunie, procentajul crește (6,1%!), în condiția în care numărul de teste este chiar mai mic, doar 4044. E clar, momentul e critic! Marți 23 iunie numărul de teste a revenit la normal (8948), cu un procentaj de 2,6% Iar miercuri, procentajul crește la 2,7 (cu 11681 teste). Deci, pentru primele 3 zile din această săptămână (22-24 iunie), procentajul mediu pe zi crește la 3,8% (peste valoarea finală din diagrama 3), pentru o medie a testărilor pe zi de 8224 (în limitele ultimelor două luni). E clar, viitorul nu arată prea bine!

Concluzii

Am efectuat o analiză pe 12 săptămâni a evoluției Covid-19 în România. Pentru că la sfârșitul acestei perioade s-a înregistrat o creștere însemnată a numărului de cazuri noi, am analizat și cele trei zile care au urmat. Deci, în fapt, este vorba despre o analiză pe 12 săptămâni … și jumătate! 

Starea de urgență, care a durat două luni (15 martie – 15 mai), cu toate acele măsuri dure de protecție sanitară, a venit la momentul potrivit și a salvat, în mod cert, multe vieți (evoluția numărului de decese, prezentată în diagrama 4, urmează, în general, forma din diagrama 1, așa că nu mai reiau comentariul de acolo). Din păcate, acele măsuri care au însemnat închiderea unor activități au dus și la pagube economice, de aceea nu puteau dura.

Începând din 15 mai, prima lună a stării de alertă, s-a produs o încetinire a scăderii numărului de cazuri noi, dar situația încă era sub control. Desigur, noile măsuri de relaxare (deschiderea altor activități interzise până atunci) erau necesare și ele au fost luate. Din păcate, mulți au înțeles, în ciuda comunicatelor oficiale, că asta înseamnă și o relaxare a măsurilor sanitare de bază (mască, spălat pe mâini, distanțare socială).

Numărul de testări a fost relativ constant după 1 mai, astfel încât atât scăderea din luna mai, cât și creșterea din luna iunie (care continuă) a numărului de cazuri noi nu au legătură cu numărul de teste efectuate, ci reprezintă evoluția bolii în plan comunitar.

Este limpede că discuțiile în plan politic privind continuarea sau nu a stării de alertă după 15 iunie au făcut foarte mult rău, ducând la creșteri însemnate ale numărului de cazuri noi, din cauza iresponsabilității unor lideri politici, care au criticat permanent toate măsurile luate de guvern și au incitat la nerespectarea lor (folosind și instrumentele aflate la dispoziția lor: CCR, Avocatul Poporului). În fapt, România se afla în stare de război cu un virus, iar aceste luări de poziție în favoarea inamicului pot fi catalogate ca trădări!

Aceste discuții în spațiul public au venit într-un moment în care oboseala populației în a respecta măsurile sanitare minimale (purtarea măștii în spații închise, evitarea aglomerărilor, spălatul pe mâini) devenise cronică. În plus, au apărut ”vitejii”, cei care nu se tem de virus, așa că nu poartă mască. De fapt sunt niște egoiști, pentru că masca îl protejează în primul rând pe cel de lângă tine. Tu ești protejat de masca lui. Dar dl. Ciolacu, de exemplu, încă n-a înțeles asta. Ce să ne mai mirăm de alegătorii lui, câți or mai fi! Așa s-a ajuns la creșteri însemnate ale numărului de cazuri noi.

Poate că recentele infectări cu noul coronavirus ale unor nume celebre (un cântăreț popular la noi, dar și nr. 1 din tenisul mondial, alături de alți tenismeni, cel care a sfidat orice reguli în turneul organizat de el însuși) să mai lămurească un pic pe cei încă neîncrezători: nu e de glumit cu Covid-19! 

Reinstaurarea unor măsuri mai dure (anularea relaxărilor) ar fi, probabil, prost primită, în special de cei din cauza cărora s-a ajuns, de fapt, în această situație. Dar tendința de mărire a numărului de cazuri este îngrijorătoare și trebuie să fie stopată, probabil prin reluarea controalelor și aplicarea de amenzi acolo unde se impune. Altfel, va apărea o creștere exponențială a numărului de cazuri noi. Și așa, pentru că avem printre noi niște ”curajoși”, de fapt, niște iresponsabili, vom pătimi cu toții! Dar mai bine așa, decât o scăpare de sub control a pandemiei.

Luptele ploieștenilor cu stăpânirile străine: 1775-1815

iunie 19, 2020

Să începem cu numele, Ploiești, pentru că are legătură cu cele ce urmează. Legenda bine-cunoscută de ploieșteni este aceea cu Moș Ploaie, conducător al unui grup de 7 case de moșneni [1], așa cum a spus Mihail Sevastos în monumentala monografie a orașului Ploiești, de la 1937. Mult mai devreme, la 1896, Zaharia Antinescu [2] propusese o altă variantă pentru originea denumirii orașului, consistentă cu cele ce urmează a fi relatate în acest articol.

Pe vremea voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418, cu o pauză între noiembrie 1394 și ianuarie 1397) și după aceea, regiunea care avea să devină județul Prahova avea un regiment de Roșiori (cavalerie), format din localnici, cu șefi dintre boierii din zonă, regiment care lupta alături de domnii pământeni contra năvălirilor străine.

Pe atunci, exista o localitate numită Plăiești – termen derivat de la plaiurile (dealurile) Prahova și Teleajen, așezare care apăra granița de nord a Țării Românești, aici fiind un căpitanat al plăieș(t)ilor (termenul apare și la Bălcescu, ”Puterea armată și arta militară la Români”, se spune în [2]). De altfel, în secolul al XIX-lea, locuitorul de la țară, când venea la târg zicea ”mă duc la Plăiești”, transformat apoi în Ploiești [2]. E interesant de remarcat că în județul Cluj există astăzi un sat numit Plăiești (din comuna Moldovenești), care apare pe harta iosefină a Transilvaniei (din 1769-1773) sub denumirea maghiară Kövend (în românește, Chiend) [3].  

O altă sursă [4], convergentă cu Zaharia Antinescu, afirmă că Ploieştiul era atestat documentar în prima parte a secolului al XVI-lea (deci cu mai mult de 100 de ani după Mircea cel Bătrân). Drept dovadă, în registrele de socoteli ale Braşovului sunt amintite numele câtorva cărăuşi ce proveneau de la Ploieşti: Radu, la 1503, Drăgoi, la 1543 şi Berivoi, Tudor, Arvat, Drăghici şi Neagu, la 1545.

La 1599, pentru contribuția lor la armată de-a lungul anilor, voievodul Mihai Viteazul le-a dat ploieștenilor, cu Hrisov domnesc, moșia Târgșor, împreună cu Ploieștii. Așa că moșia cuprindea în total două sate cu biserici de lemn: Târgșor și Ploiești. La Ploiești era Tactul Isprăvnicesc și Căpitanatul Plăieșilor, iar la Târgșor, jitnițele (hambarele) cu furajul pentru cai [2].

De asemenea, tot Mihai Viteazul le-a dat ploieştenilor dreptul de a organiza târg săptămânal (de unde numele Târgșor). În aceeaşi perioadă Mihai Viteazul colonizează la Ploieşti familii ale ostaşilor săi şi le acordă scutiri de dări [4].

În 1775, Alexandru Ipsilanti, de curând urcat pe tronul Țării Românești, se duce la botezul copilului logofătului Enache Moruzi, cu care era rudă, ocazie cu care îi dăruiește acestuia moșia Ploiești-Târgșor. Trebuie precizat că Domnul, fiind fanariot, deci fără cunoștințe despre situația moșiilor locale, mai întâi i-a chemat pe locuitorii Ploieștiului și i-a întrebat cu ce drept posedă ei moșia. I-au răspuns că au primit-o pentru faptele de arme. Dar nu mai aveau documentele… Atunci Ipsilanti s-a simțit îndreptățit să-i dea moșia lui Moruzi, la cererea acestuia, evident [2].

Cele ce urmează sunt povestite, de-a fir a păr, de Zaharia Antinescu [2]. După un timp de la acea modificare a proprietarului moșiei, s-a aflat că Hrisovul fusese dat în gaj de către unul dintre mai marii orașului unui anume Constantin Corlătescu, din satul Corlătești, contra sumei de 50 de lei. Iar cel care îl dăduse murise între timp. Corlătescu avea două cârciumi și o prăvălie, pe care Moruzi i le luase în 1775, așa că acel Corlătescu a scos Hrisovul și l-a dat ploieștenilor. Ei s-au dus la Vodă, care, constatând temeinicia cererii și temându-se de o reacție violentă a ploieștenilor, le-a dat, după ceva ezitări și întârzieri, la 1781 [4], un nou hrisov, prin care încerca să împace ambele părți. A împărțit proprietatea în două: Moruzi să rămână cu satul Târgșor și moșia, iar orășenii ploieșteni să aibă orașul și locurile ce le are împrejur, înspre Târgșor până la Drumul Domnișorului (de unde provine și actuala stradă Domnișori, din Ploiești, dinspre Gara de Vest). În plus, orășenii puteau organiza târg [4] și aveau dreptul să are pe moșia Târgșor plătind doar decimă (o zecime din recoltă), iar vitele lor puteau să pască pe aceeași moșie contra 4 parale de ierbărit (probabil, puțin). Pe de altă parte, boierul Moruzi își păstra trei locuri ”înfundate” pe cuprinsul orașului. Unul, pe care își făcuse deja case, în suburbia Sf. Nicolae, spre Dâmbu, case numite ”Moruzoaie”, un fel de palat al lui Moruzi, prima clădire impunătoare din localitate [4]. În 1896, când scrie Z. Antinescu, aceste case erau în paragină, părăsite (vom vedea mai jos de ce). Al doilea loc, din suburbia Maica Precista, cuprindea două case țigănești și a fost cumpărat ulterior, în 1862, de orășeni de la Bărcăneasca, moștenitoarea lui Moruzi, acolo ridicându-se Gimnaziul ”Sf. Petru și Paul” (așa cum menționează Z. Antinescu [2]). În fine, al treilea loc, din suburbia Sf. Vineri, a fost vândut fraților Radovici, pe care aceștia au clădit case și prăvălii, iar mai târziu, Hotel de Europa.

Câteva informații suplimentare despre primul dintre cele trei locuri din Ploiești ale lui Moruzi aflăm din volumul colectiv ”Nostalgii ploieștene” [5], unde la paginile 143-144 se vorbește despre cartea ”Din vechiul Ploiești” [6]. În acest volum, la capitolul “Istoria Ploescilor”, editorul Lucian Vasile a preluat un text scris și publicat de ploieșteanul Ioniță Stoicescu la anul 1880 și retipărit de Nicolae Iorga la 1928: “[….] Și mai zice că Moruz să stăpânească și el în cuprinsul orașului numai trei locuri înfundate: unul pe care-și făcuse case, aproape de Dâmbu, ce este acum în Mahalaua Sfântul Nicolae Nou, [….]”, cu următoarea notă din partea editorului: “Loc aflat aproximativ la intersecția străzilor Al. Vlahuță și Stadionului. Casele Moruzeștilor pot fi considerate singurul palat ridicat la Ploiești, fiind însă distrus la începutul secolului al XIX-lea, în timpul unei revolte a localnicilor (ruinele acestora încă mai puteau fi văzute la 1880). Cu toate că în acea perioadă Dâmbu avea un curs mult mai sinuos (sistematizarea începută în interbelic îndreptându-l și deplasându-l ușor spre marginea orașului), este posibil ca firul de apă din apropierea caselor Moruzeștilor, să fi fost, de fapt, Gârla Tabacilor, un pârâu dispărut în secolul al XIX-lea.”

Să ne întoarcem la 1781. Orășenii au luat noul hrisov, dar nu au primit și documentele lor primare, pe baza cărora li se dăduse hrisovul. Acele documente au dispărut (prin ”grija” lui Alexandru Ipsilante), astfel încât, la fiecare schimbare de domn, Moruzi îi dădea în judecată pe orășeni, încercând să obțină întreaga moșie. E interesant de constatat că Moruzi nu a reușit în demersurile sale, domnitorii care i-au urmat lui Ipsilanti pronunțând hotărâri prin care întăreau Hrisovul dat la 1781.

Așa s-a întâmplat în 1806, când Țara Românească a intrat sub administrație rusească. Moruzi s-a prezentat cu cererea de a i se da lui orașul Ploiești. Rușii au început să-i persecute pe orășeni, unii dintre ei fiind nevoiți să se facă (după cum zice Zaharia Antinescu [2]) ”supuși străini: francezi, englezi”, fără să scape totuși de persecuții, iar la Ploiești a fost trimis un regiment de cazaci. Și atunci, un orășean curajos, pe nume Lamba, s-a dus la comandantul regimentului și i-a spus pe șleau: ”Dumneata ai venit aici ca să te bați cu turcii, nu ca să te amesteci în treburile Comunei” [2]. Tot atunci, un orășean notabil, Marin Brutarul, s-a dus la Chișinău, la Comandamentul Rus, în plină iarnă grea (”de i-au înghețat urechile pe drum” [2]), cu cópii după documentele doveditoare [2]. Urmarea a fost că regimentul de cazaci a fost retras la București, iar acțiunile împotriva ploieștenilor au încetat!

Nu trec decât câțiva ani și, în 1812, vine Domn al Țării Românești Ioan Gheorghe Caradja (Caragea, cel cu ciuma, de fapt), care îl ajută pe vărul său de gradul al treilea Costache Caradja (fiul fostului domnitor Nicolas Caradja) să recupereze întregul oraș Ploiești, dându-i în dar terenul orașului la nunta lui Costache cu Raluca Moruzi, din 26 martie 1814, sub pretextul că familia Moruzi era proprietara de drept [7]. Sigur că ploieștenii s-au revoltat și i-au arătat Domnului Hrisovul primit de la Alexandru Ipsilanti. Fără succes! Atunci ei au închis toate prăvăliile din oraș pe 14 aprilie, paralizând toate activitățile. Domnul a folosit inițial forța, întemnițându-i pe capii rebeliunii, dar, aflând că unul dintre ei este sudit rus, i-a eliberat pe toți [7]. De precizat că sudiții erau locuitori ai Principatelor Dunărene aflați sub protecția altor state, cu imunitate față de Imperiul Otoman și de voievozi [8].  

Este de presupus că atunci, cu ocazia acelei revolte din 1814, a fost incendiat palatul lui Moruzi, de la intersecția străzilor actuale Alexandru Vlahuță și Stadionului. Iată de ce, la 1896, Zaharia Antinescu ne spunea că acolo este doar o ruină [2].

Revolta a fost făcută uitată, dar problema nu se rezolvase. A urmat un proces care a durat un an de zile, ploieștenii fiind susținuți de Iosif, Episcopul Argeșului și de câțiva boieri veliți (mari boieri, numiți și divaniți ori boierii cu barbă, fiind singuri care aveau voie să poarte barbă [9]), cum erau Radu Golescu, Banul Constantin Filipescu și Vornicul Constantin Filipescu Buzatul [2]. Se pare că protecția acestora a fost decisivă, pentru că Vodă a stipulat: ”Ploieștenii să-și aibă stăpânirea neclintită, după copia ce o au după Hrisovul lui Ipsilanti”!

Așa s-au încheiat cei 40 de ani de lupte ale ploieștenilor cu stăpânirile străine: otomană (prin domnii fanarioți), respectiv rusă.

Bibliografie

  1. Diana Frâncu, ”Provenienţa cuvântului care dă numele oraşului Ploieşti”, Adevărul, 30 aprilie 2019.
  2. Zaharia Antinescu, ”Autobiographia mea seu un voiagiu în timpu de 70 de ani. Prosa și poesia”, Ploiesci, Stabilimentul grafic ”Progresul”, 1896, pp. 38-40.
  3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pl%C4%83ie%C8%99ti,_Cluj.
  4. Cristina Iancu, ”Știi totul despre Ploiești? (1)”, Jurnalul Prahovean, 23 ianuarie 2020.  
  5. Marius Bâzu (editor) ”Nostalgii ploieștene”, 2020 https://caragiale1966.wordpress.com/2020/04/02/volumul-colectiv-nostalgii-ploiestene/
  6. Lucian Vasile (editor), “Din vechiul Ploiești”, AEDU, București, 2019..
  7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Caragea  
  8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sudi%C8%9Bi  
  9. Adrian – Silvan Ionescu, Moda românească 1790 – 1850 între Stambul și Paris, Ed. Maiko, București, 2001, pp.71-72.

O manipulare de doi … Dani și o Clarice

iunie 11, 2020

O minciună repetată nu devine adevăr! Și totuși, sunt ziariști care cred că o campanie de presă bine orchestrată poate păcăli cititorul. Acest articol își propune să demonteze o asemenea ”făcătură”.

Apariția propunerii prezidențiale privind noua Strategie Națională de Apărare a Țării (SNAP) nu a trecut neobservată de presă. Trebuie precizat că Președintele este obligat, conform legii [1], ca în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului (21 decembrie 2019, în acest caz), să prezinte SNAP Parlamentului, care o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinţe comune. Președintele a îndeplinit prevederile legii, astfel încât proiectul SNAP a devenit public prin trimiterea la Parlament în termenul legal.

Prilej pentru o ”lovitură de presă” la adresa Președintelui (și a PNL, prin ricoșeu), pusă la cale, culmea, de ziariștii din presa considerată a fi opusă PSD. Vorba ceea: ”Apără-mă, Doamne, de prieteni…!

Totul se întâmplă în ziua de 4 iunie. La ora 10.30, primul a lovit Dan Tăpălagă, de la G4Media.ro, de altfel, vechi militant împotriva președintelui Ioahnnis și a PNL. A făcut-o începându-și articolul [2] cu o minciună evidentă, ușor de demontat: ”Strategia Națională pentru Apărare a Țării pentru perioada 2020 – 2024, care reprezintă viziunea președintelui Klaus Iohannis asupra priorităților și trasează instituțiilor-cheie principalele linii de acțiune, nu face nicio referire la lupta anticorupție la nivel înalt. Niciun cuvânt, nici cea mai vagă aluzie.” După acest prim paragraf, se contrazice singur mai târziu în articol, când recunoaște că fenomenul corupției apare la Riscuri. Dar nu înțelege (sau se face că nu înțelege) care este relația dintre Amenințări, Riscuri și Vulnerabilități (o să dau detalii mai jos, poate ajung și la urechea dlui Tăpălagă).    

La ora 12.05, apare un nou comentariu despre subiect, scris de Clarice Dinu (ajutată de Mona Hera, probabil o colegă care i-a pregătit informațiile), de la Hotnews. Dna Dinu nu face afirmații atât de tranșante precum fostul ei coleg (dl. Tăpălagă a lucrat la Hotnews înainte de a-și înființa G4Media.ro) și concede încă de la început că există o referire la corupție în noul document, dar este ”doar în trecere, la capitolul Riscuri” (și dă întregul citat). Și dna Dinu continuă:  ”În Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015, corupția avea un rol important. Era menționată la capitolul Amenințări, Riscuri și Vulnerabilități”[3]. Și dă citatul de acolo.

Aici avem de a face cu o minciună mai elaborată. De fapt, în SNAP 2015 citatul e de la subcapitolul Vulnerabilități, iar la SNAP 2020, citatul e de la subcapitolul Riscuri. Ca să înțelegeți, trebuie precizat că există trei trepte, din ce în ce mai grave (conform definițiilor prezentate în ambele SNAP; aici am preluat din definițiile mai ample, cuprinse în SNAP 2020): Vulnerabilități (disfuncţii ori deficienţe sistemice, care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unei ameninţări sau a unui risc), Riscuri (probabilități de producere sau manifestare  a oricărui  eveniment) și, cel mai grav, Amenințări (acțiuni, fapte sau stări de fapt, capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interesele și obiectivele naționale de securitate). Clarice Dinu menționează pentru SNAP 2015 titlul întregului capitol, pentru că primul cuvânt era Amenințări, deși corupția e încadrată la subcapitolul Vulnerabilități, în timp ce la SNAP 2020 menționează, corect, titlul subcapitolului: Riscuri. Deci o minciună construită, crede dna Dinu, cu abilitate. Demontată acum!

Mai clar: fenomenul corupției a fost de fapt ”avansat”, ca fiind mai grav în SNAP 2020 (risc) față de SNAP 2015 (vulnerabilitate). Deci invers față de ce vrea să demonstreze Clarice Dinu.

Imediat, la ora 12.36, intră în scenă politicianul. Dan Barna, președintele USR, nervos că a văzut în presă o oroare: ”În mod inexplicabil, în Strategia Națională de Apărare a Țării, elaborată de CSAT și trimisă Parlamentului spre aprobare, corupția devine un fenomen secundar…. USR nu va vota Strategia Națională de Apărare în forma actuală”[4]. Iarăși, să facem apel la înțelepciunea populară: ”Dacă tăcea, înțelept rămânea”. Mă rog, în cazul dlui Barna există antecedente care infirmă această premisă, dar, cu atât mai mult trebuia să fie atent la ce îi iese pe gură. 

La ora 17.46, este preluată de Hotnews, de pe precidency.ro declarația consilierul prezidențial Ioan Oprișor care spune că că în noua Strategie, „fenomenul corupției nu mai reprezintă doar o vulnerabilitate, așa cum era menționat în strategiile anterioare, ci i-a fost atribuit un grad ridicat de atenție, fiind încadrat în categoria riscurilor de securitate” [5]. Adică exact ce am demonstrat mai sus.

Cazul pare închis. Cu dl. Barna rămas in ofsaid, alături de dl. Dan Tăpălagă și dna Clarice Dinu! Nu mă așteptam la scuze din partea celor trei. Nu se obișnuiește, pe malul Dâmboviței! Aici contează să spui orice minciună, că pe urmă vin alte minciuni, despre alte subiecte. Iar minciuna ta rămâne undeva, în creierul cititorului sub forma: ”Aha, Iohannis nu mai luptă contra corupției. Deci nici PNL-ul. Săracul USR, rămâne singurul pe baricade!” Din păcate pentru acești mincinoși, susținătorii USR-ului sunt mai deștepți decât ei. Dacă nu credeți, citiți sutele de comentarii făcute la postările lui Andrei Caramitru, lămurit deja în ceea ce privește actuala conducere a USR, pe care o știe din interior și nu o susține deloc!  

Nu mă așteptam la scuze, dar nici la persistența în minciună. Când acolo, dl. Tăpălagă recidivează. Își publică chiar a doua zi, pe 5 iunie, același articol, dar în limba engleză [6]. Nu contează că a existat o dezmințire oficială, din partea unui consilier prezidențial. Nici n-o pomenește. Nu era deontologic să o facă? Eu zic că da! Dar dl. Tăpălagă nu se împiedică de astfel de mărunțișuri. El minte voinicește, până la capăt.

Sigur, acest articol al meu nu va fi citit de toți cei care urmăresc G4Media.ro sau Hotnews. Nici nu-mi propun asta. Eu vreau doar să-i lămuresc pe cei care mă citesc pe mine. Mă simt dator să le spun ce atac penibil am descoperit. Și să-i pun în gardă privind viitoarele articole sau declarații ale celor trei din titlu: doi Dani și o Clarice. O manipulare de doi bani!

Bibliografie

1.Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării (a înlocuit Legea nr. 473 din 4 noiembrie 2004) stipulează la Art. 5 (1): ”Strategia naţională de apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Strategia naţională de apărare Parlamentului, care o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinţe comune” (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/56612 )

2. https://www.g4media.ro/romania-devine-stat-liber-de-coruptie-sub-presedintele-klaus-iohannis.html (4 iunie, ora 10.30).

3. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24036063-iohannis-introdus-proiectul-romania-educata-strategia-nationala-aparare-coruptia-amintita-doar-trecere-mass-media-mentionata-mijloc-derulare-unor-actiuni-ostile-raspandirea-fake-news.htm (ora 12.05).

4. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24036148-usr-anunta-nu-vota-strategia-nationala-aparare-forma-propusa-iohannis-barna-cum-odata-disparitia-lui-dragnea-din-prim-plan-toate-problemele-rezolvat.htm (4 iunie, ora 12.36).

5. https://www.presidency.ro/ro/media/declaratie-de-presa-a-consilierului-prezidential-ion-oprisor-departamentul-securitatii-nationale-privind-noua-strategie-nationala-de-aparare-a-tarii-pentru-perioada-2020-2024  (4 iunie)

6. https://www.g4media.ro/romania-becomes-a-corruption-free-state-under-president-klaus-iohannis-how-the-topic-was-removed-from-national-defence-strategy-a-first-in-15-years.html  (5 iunie)

O situație ciudată: cine conduce România?

mai 22, 2020

În ultimii ani, cu sprijinul puternic al Curții Constituționale, Parlamentul a ajuns să conducă România, devenită de facto o republică parlamentară, contrar spiritului constituției de la 1991, care consacrase o republică semi-prezidențială.

E o situație ciudată pentru că Parlamentul a limitat drastic puterile Președintelui ales prin vot direct de milioane de cetățeni, toate aceste acțiuni fiind validate de o Curte Constituțională a României (CCR) total obedientă partidului dominant în Parlament, adică PSD. CCR a adăugat nepermis la constituție, prevalându-se de infailibilitatea deciziilor sale. De altfel, CCR crede că poate decide absolut orice, după voia majorității membrilor ei, țara fiind practic sub o dictatură a CCR! Această situație nefirească trebuie corectată după viitoarele alegeri parlamentare.

Pe de altă parte, Parlamentul face tot ce poate pentru a îngreuna acțiunile Guvernului. Actele normative emise de Guvern sunt ciuntite, astfel încât efectul să fie invers celui dorit, parlamentarii majoritari emit legi populiste, prin care bani din visteria țării sunt risipiți în mod iresponsabil, tocmai pentru a împiedica atingerea obiectivelor pe care Guvernul și le propune. Conform legii, orice propunere de a cheltui bani publici trebuie să arate sursele de finanțare, dar când ai CCR alături, nu mai e nevoie. Mai nou, Paramentul a ajuns să modifice și hotărârile de Guvern, adică mijloacele de lucru normale pentru aplicarea legilor. Totul, cu acordul necondiționat al CCR! În Parlament se votează într-o veselie moțiuni contra miniștrilor, se înființează comisii parlamentare de analiză, adică se face totul pentru a se pune bețe în roate acțiunilor guvernamentale.

Practic, România funcționează ca un automobil în care celui care se află la volan i se dă peste mână, este obligat să meargă pe rute ocolitoare (pentru că ”milițienii” CCR nu pot fi contraziși), este mai mereu forțat să oprească pentru motive inventate, momente în care i se sparg cauciucurile. Nu contează că în acest vehicul suntem îmbarcați cu toții, e important să spunem mereu, peste tot, că șoferul e prost!

Unde anume este acest ”peste tot”? Desigur, în presă! Pe care PSD o controlează, pentru că marii magnați ai presei noastre au avut sau au aproape toți probleme cu Justiția. Iar ”coaliția hoților” i-a apărat și îi va apăra.

Este pur și simplu strigător la cer ca, după ce faci toate cele de mai sus, tu, șef al PSD să declari ”Păi voi, PNL, aveți toată puterea în țara asta!”.

De fapt, PNL, partidul care administrează țara, dar nu o conduce, este într-o situație politică foarte incomodă. Dintr-o parte, este lovit de ”Coaliția hoților” (PSD+ALDE+Pro România+UDMR) și din cealaltă de USR (care are impresia că dacă lovește în PNL va reuși să rupă ceva din electoratul acestui partid; să nu cumva să se înșele și să-l piardă și pe cel propriu!). Relativ corect se poartă doar PMP, deși președintele lui de onoare (deh, fost președinte al țării!) mai are ieșiri în decor…

În plus, ”Coaliția hoților” controlează, pe lângă CCR, și alte instituții importante ale statului. Câteva exemple: Avocatul Poporului (trezit la viață de Renate Weber, fostă ALDE, în sensul dorit de PSD, evident), Consiliul Suprem al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Televiziunea Română (unde Doina Gradea, om de nădejde al PSD, îl ține pe post, în ciuda audiențelor slabe, la ore de maximă audiență, pe un fost slujbaș de la A3, în ciuda audiențelor slabe). Mai nou a apărut și un Consiliu al Elevilor (inexistent pe vremea lui Dragnea!), care e foarte activ, împins clar de la spate de PSD.

O astfel de ”Armada” pare invincibilă. Dar, atenție, a mai fost una care se declara invincibilă, ca să fie apoi scufundată la coastele Angliei! Sper ca votul de la parlamentare să facă dreptate!

Amintiri din alte vremuri de restriște: anul 1982

mai 3, 2020

În aceste zile, tot sortând și aranjând hârtii adunate în zeci de ani, am dat peste niște însemnări făcute de mine începând cu ianuarie 1982. Sunt menționate tot felul de aberații pe care eram obligați să le trăim din cauza unui regim criminal. Poate că e momentul potrivit să le înșir aici, exact așa cum le scrisesem, doar cu niște comentarii de azi (scrise cu aldine) care să le facă de înțeles pentru cei care n-au trăit acele vremuri. Pentru cei de vârsta mea, ne vom aduce aminte cum era pe atunci, când trăiam în socialismul biruitor și ne îndreptam spre comunism în zbor.

Să fiu bine înțeles. Erau și lucruri bune care se întâmplau: concerte superbe, cărți excelente de citit, meciuri de fotbal cu satisfacții, petreceri plăcute cu prietenii sau cu familia, concedii relaxante. Eu am ales să prezint aici elementele care ne otrăveau viața, pentru că ele făceau diferența față de o țară liberă.

Duminică 24 ianuarie 1982. În mod excepțional, deși e duminică, magazinul alimentar de la parterul blocului nostru e deschis. Nu că ar avea de ce. Marfa e tot mai puțină. Se pare că prin 1980 Ceausescu a aflat de datoria pe care România o acumulase către bănci din străinătate și pe baza căreia se ajunsese la relativa bunăstare din anii ‘70. A ordonat imediat ca această datorie să fie plătită. Adică să se facă exporturi cu orice preț și să se taie importurile. Așa că se exporta masiv, inclusiv mâncare, cu efecte groaznice pentru populație.    

Luni 25 ianuarie. Programul TV se întrerupe între 18.00 și 20.00. Ni s-a spus că atunci e un vârf de sarcină în sistemul energetic național, mult încercat. De fapt, nu prea aveau cu ce să umple programul TV, extrem de slab, din motive politice. Antenele ”de bulgari” împânzeau deja blocurile. Bulgarii aveau transmisii sportive multe (așa am învățat bulgara) și filme occidentale. Iar sâmbătă seara, la 23, aveau Studio X, cu filme americane polițiste subtitrate, deci vorbite în engleză, nu dublate.

Miercuri 27 ianuarie. La institut, s-a stabilit că vom lucra duminică în loc de vineri. Tot din motive de consum energetic. Pe vremea aceea salariații nu aveau sindicat sa-i apere. Formal, exista un sindicat, dar el era considerat cureaua de transmisie între stat și salariați. Adică un instrument în plus de coerciție. Așa și era!

Joi 28 ianuarie. O mare realizare: am reușit să găsesc chibrituri. Pare ceva exagerat, dar vă asigur că e riguros exact. Se întâmpla mereu să dispară pur și simplu din magazine diferite mărfuri, nu doar din cele alimentare.

Joi 4 februarie. Azi am văzut la biblioteca cehă, aflată vizavi de cea franceză, pe bulevardul Dacia, un film cehesc amuzant, dublat în română. Ca să vedem filme bune, mergeam la bibliotecile străine din București (franceză, americană, germană, italiană, chiar și cehoslovacă).

Vineri 26 februarie. Programul TV s-a redus considerabil în zilele de lucru, ajungând să fie doar seara, timp de 2 ore. Iată-l pe cel de azi: 20.00 Telejurnal, 20.20 Muzică populară, 20.30 O bucată dintr-un film american tâmpit (de nevăzut), 21.40 Telejurnalul de noapte, 22.00 Închiderea programului. Mă întreb cum li se pare acum celor care n-au prins acele vremuri. Precizez că era singura televiziune românească.

Sâmbătă 13 martie. Fiind sâmbătă, la televizor trebuia să fie un episod din serialul românesc ”Lumini și umbre”. Fără nicio explicație, în locul lui s-a dat un film documentar violent anti-capitalist, comentat de o voce cavernoasă (Eugen Mandric). Nici nu poți să dormi în timpul lui! ”Lumini și umbre” a fost un serial TV cu mare succes de public, scris de Titus Popovici, descriind perioada preluării puterii de către comuniști (1944-1947). Alături de multe minciuni propagandistice, conținea și adevăruri, unele incomode. Acesta era motivul pentru care serialul era atent vizionat de cenzură, episod de episod, iar în final, înainte de a fi difuzat, era văzut chiar de cei doi Ceaușești. Cu toate astea, unele ”șopârle” chiar ajungeau pe ecran (mai ales atunci când cei doi erau plecați în vizite în străinătate). De exemplu, apropo de alegerile din 1946, un activist PCR din film, disperat că în satul lui comuniștii pierduseră categoric, spune: ”Am nevoie de o urnă, 230-260 de buletine şi o ştampilă!”

Miercuri 24 martie. Seara, a fost la Bruxelles meciul de fotbal Belgia-Romania, care însă nu s-a televizat. Așa că am aflat rezultatul abia a doua zi, de la radio. Am pierdut cu 4-1. Din păcate, n-am văzut meciul. Până de curând, meciurile de fotbal ale naționalei se transmiteau la TV. Nu mai e cazul!

Sâmbătă 28 martie. Seara, a revenit ”Lumini și umbre”, în loc de Mandric. Se pare că s-au sărit niște episoade (probabil, neaprobate și care, în consecință, nu s-au mai difuzat).

Duminică 29 martie. În mod surprinzător, deși nu se anunțase în programul TV, s-a dat o repriză din meciul Steaua – FC Olt 2-1. De notat că FC Olt era echipa din Scornicești (locul de naștere al lui Nicolae Ceaușescu), promovată fulminant în 3 ani din divizia a III-a, în a I-a. Nu doar cu ajutorul arbitrilor, ci chiar prin bunăvoința contra-candidatelor. Mai puțin Petrolul (care era în B pe atunci). Spun asta pentru că am asistat la meciul Petrolul – Viitorul Scornicești (așa se numea pe atunci), terminat 0-1, gol marcat cu ajutorul arbitrului. În plus, ploieștenilor li s-a anulat în mod absurd un gol pentru ofsaid, în condițiile în care un apărător scorniceștean stătea pe linia porții, lângă portar. Arbitrul a fluierat ofsaid, au început huiduielile și la sfârșitul meciului terenul s-a umplut instantaneu de sute de sticle aruncate din tribune. Culmea e că nu au fost urmări, incidentul nefiind nici măcar pomenit în ziarul ”Sportul popular”.

Duminică 11 aprilie. S-a dat la TV o primă serie din serialul numit ”Misiunea”, de Stanley Kubrick, care va continua (probabil) și săptămâna viitoare. Luni, am aflat la institut (de la cei care îl văzuseră) că era o bucată din filmul ”2001. Odiseea spațială”. De fapt, ca să nu plătească drepturi de difuzare, TVR tăia filmele, făcându-le de nerecunoscut. Metoda avea și avantajul că se puteau scoate scenele cu tentă politică sau cel mai decoltate.

Miercuri 12 mai. Soția mea, Cristina, a reușit să achiziționeze, ”pe sub mână”, evident, monumentala (la propriu și la figurat) ”Istorie a literaturii române”, a lui Călinescu. Cărțile bune puteau fi cu greu obținute din librării. Tirajele erau mici și cei cu ”pile, cunoștințe și relații (PCR)” aveau întâietate. Mulți le luau doar pentru că erau căutate! Nu ca să le citească. Eventual le foloseau ca monedă de schimb, la doctori etc. De data asta am profitat și noi de faptul că soția mea lucra la Muzeul Literaturii Române și am obținut cartea.

Luni 17 mai. Mă întorc de la Varna, unde am fost cu alți trei colegi la o conferință în specialitatea mea, fiabilitatea (prima mea delegație peste hotare; sunt în institut de aproape 11 ani!), cu o bucată de 1 kg de brânză telemea! Mare succes! La noi, brânză, ioc!

Joi 22 iulie. Am găsit săpun, la ”Adam”! Un adevărat noroc!

Marți 27 iulie. Am reușit să pun în funcțiune antena pentru Bulgari II. Așa, cu două posturi bulgărești, mai poți să vezi din când în când câte ceva.

Marți 3 august. Am plecat la 16.30 de la institut, pe drumuri ocolite (institut aflat lângă IPRS Băneasa, așa că drumul normal era pe șoseaua București-Ploiești, pe la Băneasa), pentru că Ceaușescu primea pe cineva la aeroport. În astfel de cazuri, circulația se interzice cu mult timp înainte (1-2 ore).

Miercuri 18 august. S-a afla în institut că vom lucra duminică (22 august). De ce? Ca să nu se facă o punte cu 23 august, care trebuie să fie liber (pentru că e ziua eliberării de sub ”jugul fascist”). Din același motiv, nu se vor da învoiri pentru 21, 22 și 25. Conducerea nu dorește ca oamenii să aibă prea multe zile libere.

Joi 19 august. S-a schimbat decizia de ieri. Duminică 22 e liberă și se pot lua învoiri pe 21. Dar e important ca pe 25 să fim prezenți la serviciu. Oare de ce? Nu ni s-a spus! Nici n-a rezultat apoi pe 25, care a fost o zi obișnuită de lucru. De multe ori, se luau decizii foarte dure, care erau apoi un pic relaxate în unele doar dure. Nu am înțeles dacă erau bâlbâieli sau metode de a ne face mici bucurii, din categoria ”scoaterii caprei din casă”.

Duminică 29 august. Seara, mare bucurie: se dă la televizor ”Vacanța cea mare”, cu Louis de Funès. Cum îl văzusem deja de mai multe ori pe ecrane, am remarcat imediat că s-a tăiat întreaga scenă cu ospățul pantagruelic al lui Michonnet. Desigur, pentru că la noi e penurie de alimente! Să nu le vină oamenilor idei. Vorba lui Alexandru Andrieș, într-o melodie din anii ‘80, apărută și pe disc, dar abia după 1989: ”Astăzi, la televizor, am văzut cașcaval!”.

Joi 9 septembrie. Am reușit să găsesc un pui din Amzei pe care îl vom duce sâmbătă la Ploiești, la părinții mei. Plimbarea alimentelor dintr-un oraș într-altul era o practică curentă. Cumpărai ce găseai și încercai să-i fericești și pe alți, mai ales pe cei din familie.

Miercuri 15 septembrie. Surpriză plăcută! Fără să fie anunțat în program, la ora 17 s-a transmis în direct U Craiova – Fiorentina 3-1. Cine știe ce ștab voia să-l vadă. Mă rog! Am profitat și noi, plebea!

Duminică 7 noiembrie. Seara, se dă la TV ”Moscova nu crede în lacrimi”. Sigur că îl văzuserăm pe ecrane și acum, la TV, era foarte tăiat (tot felul de replici si situații neconvenabile astăzi), dar tot e ceva! De fapt, îl puteau înțelege doar cei care îl văzuseră integral în prealabil! Multe dintre filmele sovietice din anii ‘80 erau foarte bune! După ce fuseserăm intoxicați cu filme sovietice de duzină în anii ‘50, ‘60 și ‘70, acum aceste filme de calitate rulau cu săli goale, din păcate. Deși erau mult mai îndrăznețe și mai realiste în descrierea regimului comunist.

Luni 15 noiembrie. A treia zi de doliu pentru Brejnev (a murit pe 11). La TV s-a dat seria a II-a din superbul film ”Siberiada”, mai tăiată ca prima (dată ieri), așa că a durat doar 50 de minute, în loc de o oră și 30 de minute. Iarăși, greu de urmărit fără să-l fi văzut înainte. Iată că deși Ceaușescu se pretindea independent față de Moscova, a decretat 3 zile de doliu la moartea lui Brejnev. Probabil bănuia că Brejnev era ultimul ”țar” cu-adevărat comunist, de fapt.

Un supergrup rock pe nedrept uitat: Travelling Wilburys

aprilie 19, 2020

În aprilie 1988, doi englezi (George Harrison – The Beatles și Jeff Lynne – liderul formației Electric Light Orchestra) și trei americani (Roy Orbison – uriaș cântăreț de country-rock, Bob Dylan – superstar country, viitorul laureat Nobel pentru literatura din 2016 și Tom Petty – fondatorul formației Tom Petty and the Heartbreakers) au fondat un supergrup rock. Erau cu toții muzicieni rock cu solide cariere deja în spate, cu vârste între 52 (Orbison) și 38 de ani (Petty). A fost evident chiar din primul moment al întâlnirii lor că între ei se crease o ”chimie” specială!

Numele ales are o istorie aparte. George Harrison își înregistra în 1987 albumul de studio ”Cloud Nine”, la care Jeff Lyne, un vechi prieten al lui George, era co-producător. Cum tot apăreau erori de înregistrare din cauza echipamentelor, George i-a spus lui Jeff ”We’ll bury ‘em in the mix” (o să le ”îngropăm” la mixare), expresie folosită apoi la orice eroare de interpretare. La final, George a opinat că ar fi interesant să formeze un grup pe care să-l numească „the Trembling Wilburys”, nume modificat imediat, la propunerea lui Jeff, în „Traveling Wilburys”.

În lunile care au urmat, grupul s-a mărit cu cei trei americani, pe principiul ”să fie persoane cu care ne simțim bine împreună”. George l-a propus pe Dylan, iar Jeff, pe Orbison (care era idolul său din tinerețe). După ce în octombrie 1987 George și Jeff au asistat la un concert al lui Dylan, l-au cooptat și pe liderul formației care îl acompania pe Bob, Tom Petty and the Heartbreakers. Toți cinci erau uniți și de admirația comună pentru trupa engleză de comedie Monty Python. Roy i-a uimit pe ceilalți reproducând lungi fragmente din repertoriul trupei.

Prima melodie a grupului, ”Handle with Care”, compusă de George, a fost înregistrată la Los Angeles, în aprilie 1988, fiind intenționată ca față B a single-ului ce urma să fie lansat de George Harrison. Inițial, înregistrarea trebuia să fie făcută de George, Jeff și Roy, dar cum nu găseau un studio disponibil, au mers la Bob, care avea un studio în garajul propriu. Sigur că l-au invitat și pe Bob să cânte cu ei. George s-a dus să-și recupereze chitara, care rămăsese la Tom de la o ”cântare” acolo, cu care ocazie l-a invitat și pe Tom. Iar înregistrarea cu ”Handle with Care” a fost atât de bună, încât casa de discuri a opinat că nu merită să fie scoasă ca față B a unui single, ci ar fi mai bine ca ei cinci să scoată un LP.

https://www.youtube.com/watch?v=1o4s1KVJaVA

Așa a apărut ”Traveling Wilburys Vol. 1”. A fost înregistrat timp de 10 zile (foart repede, pentru că Dylan și Orbison aveau turnee de început), în mai 1988, la locuința lui Dave Stewart (de la Eurithmics) din Los Angeles. Dave nu a devenit membru al grupului. Partea instrumentală era cântată de toți cinci, așezați în cerc, fiecare cu o chitară în mână, în bucătăria lui Dave, ajutați fiind de o baterie automată. Vocile se înregistrau separat, într-o altă cameră, de obicei după masa de seară.

https://www.youtube.com/watch?v=UMVjToYOjbM

Tom (mare fan Dylan) își amintește că la prima reunire a grupului, George (care a acționat tot timpul ca un lider și manager al grupului) i-a spus lui Dylan: ”Noi știm că tu ești Bob Dylan etc., dar o să te tratăm ca pe un simplu membru al trupei”. La care Bob a spus imediat: ”Excelent! Puteți să mă credeți sau nu, dar să știți, băieți, că eu vă admir foarte mult!” Melodiile aveau fiecare câte un compozitor inițial, dar apoi se dezvoltau cu contribuția tuturor. În calitate de producător, George decidea cine să cânte o anumită parte din melodie și toți mergeau fără crâcnire pe mâna lui. După ce s-au terminat înregistrările, George și Jeff le-au luat și s-au dus la Londra cu ele, la studioul lui George, unde au mixat părțile vocale și instrumentale, adăugând și câțiva muzicieni de studio. George a definit sunetul trupei ca fiind un skiffle[1] al anilor ‘90!

Albumul a fost lansat pe 18 octombrie 1988 și a avut un mare (și neașteptat) succes, câștigând chiar un premiu Grammy în 1990, iar două melodii fiind lansate și ca single-uri! Succes bine venit, de fapt, pentru că toți cei cinci își aveau în acel moment viitorul pus sub semnul întrebării. Iată o poză care imortalizează acel moment. În poză apar, de la stânga la dreapta: Roy Orbison, Jeff Lyne, Bob Dylan, George Harrison și Tom Petty.

[1] Stil muzical apărut în America la începutul anilor ‘20, având influențe din jazz, blues și folk american. A devenit foarte popular în Marea Britanie în anii 50.

Willburys

Viitorul părea să le surâdă! Dar nu! Cuvântul ”imortalizează” referitor la poza de mai sus e foarte potrivit. În decembrie 1988, Roy Orbison a murit în urma unui atac de cord. Lovitură teribilă pentru grup! În anul 1989 cei patru membri rămași își continuă carierele solo.

Abia în martie 1990, supraviețuitorii grupului se reunesc din nou și înregistrează mai întâi, pentru un proiect caritabil, un single conținând o melodie skiffle veche, deci nu a lor (”Nobody’s Child”). Apoi încep să lucreze la un nou album. Va fi numit ”Traveling Wilburys nr. 3”, în mod intenționat greșit, pentru că între timp apăruseră niște albume pirat (”bootlegs[1]”) cu înregistrări ale grupului, pe care, în mod ironic, George le considera ca fiind nr. 2.

Cel de-al doilea LP a fost înregistrat în formula de 4 și dedicat lui Roy Orbison, ei refuzând să adauge alți membri grupului. Albumul, lansat pe 29 octombrie 1990, se încheie cu o melodie extrem de antrenantă, intitulată ”Wilbury Twist” și lansată apoi ca single.

https://www.youtube.com/watch?v=VrwIoIGfFIU

Succesul nu a fost la fel de mare ca la vol. 1, dar suficient de mare ca să se pună problema unui turneu al grupului. George a fost contra, iar Tom și aduce aminte că l-a implorat pe George: ”Hai să facem un turneu, sunt atâția bani în joc!”.

Abia după turneul său din Japonia din 1991, George a început să vorbească în interviuri despr posibilitatea unui turneu al grupului: ”Noi toți am putea cânta Blowin’ in the Wind’, iar Bob să cânte Something’”. Totuși, mult discutatul turneu n-a avut loc niciodată. Tom era de părere că un turneu înseamnă niște constrângeri teribile, în timp ce grupul se constituise într-o atmosferă relaxată, de prieteni care fac muzică împreună.

Din păcate, nu doar că nu au făcut un turneu, dar ”Travelling Willburys” nici n-au mai scos nici un disc împreună!  În principal, din cauza lui George, liantul grupului, care a intrat în alte proiecte (cu Eric Clapton, apoi cu Paul și Ringo, foștii săi colegi din the Beatles, dar, separat, și cu Ravi Shankar), iar apoi s-a îmbolnăvit și a decedat în 29 noiembrie 2001. În fine, Tom Petty, mezinul grupului, a murit la 23 octombrie 2017. În prezent, supraviețuitorii grupului sunt doar Bob Dylan și Jeff Lyne.

Presa de specialitate a spus că Travelling Willburys a fost ultimul supergrup, acoperind patru ere din istoria muzicii rock și având în componență trei ”zei” incontestabili: Dylan, Harrison and Orbison. Vorba cuiva, mai lipsea un membru Rolling Stones! Cu toate astea, ei erau mai mult un anti-supergrup, având în vedere atmosfera frățească și chiar umorul care domnea permanent. De exemplu, membrii grupului își aleseseră niște pseudonime, care pentru primul disc LP erau: Nelson (Harrison), Otis (Lynne), Lucky (Dylan), Lefty (Orbison) și Charlie T. Jr. (Petty), toți, cu numele de familie Wilbury. La al doilea disc LP, pseudonimele au devenit: Spike (Harrison), Clayton (Lynne), Muddy (Petty) și Boo (Dylan).

În 1988, la lansarea primului LP, s-a realizat și un documentar intitulat ”The True History of the Traveling Wilburys”, relansat mai târziu pe DVD-ul inclus în ”The Traveling Wilburys Collection”.

O istorie prea puțin cunoscută de iubitorii muzicii rock! Din păcate!

(Acest text reprezintă o adaptare a informațiilor existente pe pagina de Wikipedia a grupului: https://en.wikipedia.org/wiki/Traveling_Wilburys)

[1] ”Bootlegs” sunt înregistrări clandestine, difuzate fără acordul titularilor. Toate marile grupuri rock au avut parte de astfel de LP-uri.